Zeci de mii de tone de deșeuri sunt răspândite de-a lungul orașelor și satelor din vestul țării, unde se pot vedea de toate, de la frigidere până la mașini distruse. Țara trebuie acum să facă față mirosului înțepător și fricii de infecție, după tragedia care a provocat decesul a 180 de persoane.

Sistemul de colectare a deșeurilor este depășit

La o săptămână de la inundații, o mare parte a gunoaielor a fost strânsă în grămezi, pentru a se putea circula pe străzi și a fi transportate spre gropi improvizate.

„Următoarea mare problemă vor fi grămezile mari de deşeuri menajere”, a declarat Hans-Peter Bleken, un locuitor din Bad Neuenahr, o localitate din landul Renania-Palatinat, unul din cele mai grav lovite de inundaţii. Potrivit acestuia, mirosul degajat de reziduurile alimentare alterate este omniprezent. „Am învins corona, dar dacă acum vom avea bacterii, şobolani şi mai multe virusuri atunci ne vom confrunta cu o nouă problemă”, a adăugat Bleken.

Germania este țara care, în anii 1970, a lansat sistemul de colectare selectivă a deșeurilor, care merg spre reciclare, incinerare sau îngropare. Totuși cantitatea de gunoaie de acum este foarte mare, iar sistemul nu mai face față, fiind nevoie de gropi de gunoi temporare.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„Vorbim de cantităţi de neconceput”, spune Anna Ephan, purtător de cuvânt la Remondis, cea mai mare firmă de gestionare a deşeurilor din Germania.

Armin Laschet, guvernatorul landului Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land german, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că gestionarea acestor deșeuri nu va fi posibilă la nivel local. „Avem nevoie de un ajutor mai extins”, a subliniat el.

Apel pe Facebook pentru ajutorul voluntarilor

Orașul Koln, care are peste un milion de locuitori, fiind cel mai mare din Renania de Nord-Westfalia, a lansat un apel pe Facebook pentru cei care vor să ajute la îndepărtarea gunoaielor.

O altă problemă ar fi că incineratoarele existente nu fac față, deoarece ele funcționau la capacitate maximă și înainte de inundații.

Bernhard Schodrowski, de la Asociaţia companiilor din industria de gestionare a deşeurilor, spune că una dintre provocări constă în depozitarea în siguranță a gunoaielor pentru a reduce riscul de boli, iar multe companii din acest sector se luptă pentru a restabili aprovizionarea cu apă potabilă şi a repara sistemele de canalizare.

„Suntem încrezători, dar va mai dura câteva săptămâni până când vom putea să controlăm această provocare”, a spus Schodrowski, potrivit sursei citate.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI