Dan Herford, strănepotul lui Mihail Sadoveanu, a obţinut în instanţă drepturile de autor şi va publica toată opera marelui scriitor.
Mai mult, joi, 14 noiembrie, volumele lui Mihail Sadoveanu se vor afla iar pe rafturile librăriilor. “Vom lansa trei titluri sadoveniene, «Baltagul», «Hanul Ancuţei» şi «Dumbrava Minunată»”, ne-a mai spus Dan Herford.
Urmaşul lui Sadoveanu explică şi de ce marele scriitor nu s-a mai găsit în librării. ”Societatea CopyRo (Societate de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor) este vinovată. Din anul 2006 şi până în 2011, familia Sadoveanu nu a mai primit nici o ofertă de contract de la nici o editură din România. Aflând de la CopyRo că suntem în conflict, toţi editorii de operă sadoveniană, care timp de 16 ani au mâncat o pâine albă de pe urma vânzării de carte, au început să-i publice opera scriitorului fără a mai cere dreptul de publicare. I-am contactat pe toţi şi mi-au răspuns : ”rezolvaţi-vă trebuirile cu CopyRo”, cu toate că noi aveam drepturile de autor. CopyRo a pierdut procesele cu familia Sadoveanu. Cât despre acuzaţia că familia Sadoveanu cere 1.000 de euro pentru o singură povestire, este o minciună. Este opera directorilor de edituri care au pierdut toate procesele intentate de noi pentru piraterie de carte”, ne-a mai declarat Dan Herford.