Echipele de salvare au reușit să intre în peșteră, după ce apele s-au mai retras, și urmează să treacă în scurt timp de zona inundată pentru a ajunge în locul în care cred că se află cei 12 băieți și antrenorul lor de fotbal.
Salvatorii spun că speră că băieții, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, și antrenorul lor au ajuns la o movilă de piatră într-o cameră subterană.
Până acum nu au reușit să ia legătura niciodată cu cei 13 pentru a ști dacă au supraviețuit sau nu în peșterile Tham Luang din provincia Chiang Rai.
Amiralul Apakorn Yuukongkaew, comandantul poliției din Thailanda, a declarat că scafandrii lui au ajuns în „camera trei” în complexul de peșteri. Acesta este cam la 3 kilometri de stânca numită „Plaja Pattaya”, locul în care speră salvatorii să se afle cei 13.
Experții medicali thailandezi spun că supraviețuirea grupului depinde de găsirea apei potabile proaspete pe care să o consume copiii și profesorul lor. ”Ar putea supraviețui celor opt zile fără hrană, dar marea problemă este apa”, a spus directorul Departamentului de Servicii Medicale, Dr. Somsak Akkasilp.
Se crede că temperaturile din peșteră se situează între 20° C și 25° C, iar roca calcaroasă poroasă face ca înăuntru să fie suficient oxigen. De asemenea, mesajele trimise de copii înainte de a merge în peșteri sugerează că ar fi luat cu ei ceva mâncare și torțe.
Citește și: VIDEO / ”Punctele morţii” din România: barierele pentru calea ferată, “opţionale” pentru CFR
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!