Valeriu Streleţ a anunţat că a iniţiat demersurile la preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. „Aşa cum am anunţat anterior, vor mai continua o serie de acţiuni în contextul unei guvernări eficiente în Republica Moldova. Azi am trimis un astfel de demers preşedintelui. Acest demers este formulat în temeiul Articolul 8 al Legii cu privire la CNA şi constă în iniţierea procedurii de demisie a directorului CNA. Este prerogativa premierului şi rămâne la discreţia preşedintelui. În capul listei de motive este invocat faptul că, indiferent de statistica triumfalistă prezentată de domnul Chetraru şi de faptul că ar fi existat anumite ingerinţe, cu toate că nu i-am dat niciodată indicaţii, indicele de percepţie a corupţiei este în creştere”, a declarat, scrie agora.md, Streleţ.
Şeful Guvernului a precizat că că un element important vizează şi dosarul Băncii de Economii. „Principalul învinuit continuă să se afle la libertate. Chiar dacă acest învinuit a făcut acest autodenunţ. Reieşind din aceste considerente, am solicitat preşedintelui să iniţieze procedura de demitere a directorului CNA. Sper să i se dea curs, în contextul în care în cadrul mesei rotunde de miercuri una din cerinţele participanţilor a fost demisia directorului CNA”, a adăugat premierul.
Vlad Filat, liderul PLDM, a fost reţinut ieri pentru 72 de ore pentru corupţie şi trafic de influenţă în ceea ce a fost numită “Frauda Secolului”, fostul lider al Guvernului Republicii Moldova fiind acuzat că ar fi sustras prin diferite scheme 250 de milioane de euro de la Banca de Economii.