Furtuna a provocat inundații și alunecări de teren. Peste 60.000 de case au fost distruse deja de cutremur.

„Nenumărate
familii haitiene care au pierdut totul din cauza cutremurului trebuie
să stea acum cu picioarele în apă, la
propriu,
din cauza inundațiilor. Chiar în acest moment, în jur de o
jumătate de milion de copii haitieni au acces limitat sau deloc la
adăpost, apă potabilă, ajutor medical și hrană”, a
declarat
Bruno Maes, reprezentantul UNICEF în Haiti.

Spitalul din Les Cayes nu mai face față numărului mare de răniți și de oameni care încearcă să caute adăpost din cauza furtunii, iar o tabără de sinistrați din aceeași localitate a fost deja inundată.

Situația este dramatică și în orașul de coastă Port-Salut, conducerea spitalului a decis inițial să îngrămădească pacienții în curte, sub folii de plastic, pentru ca luni aceștia să fie transferați în incinta unității, în ciuda fricii de eventualele replici ale cutremurului.

În
același timp, țara se confruntă cu un deficit de cadre medicale.

ONU
a alocat 8 milioane de dolari
din fonduri de urgență pentru
Haiti, iar state latino-americane precum
Venezuela, Chile, Mexic, Panama, Columbia și Republica Dominicană,
dar
și SUA
au trimis alimente și
medicamente.

Dezastrele naturale cu care se confruntă Haiti vin în contextul în care țara era deja într-o criză politică profundă, după asasinarea președintelui Jovenel Moise, în luna iulie.

Imagini cu urmările seismului din Haiti:

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

 
 

Urmărește-ne pe Google News