„Vremea se răcește chiar de luni, iar cea mai rece zi va fi ziua de marți. Luni, doar prin Oltenia vor mai fi maxime de 16-17 grade, dar marți va fi o zi destul de rece în toată țara, cu temperaturi între 3 și 9 grade, puțin mai ridicate în sud-vest, unde sunt posibile temperaturi de 11-12 grade. Și nopțile vor fi reci, cu temperaturi negative”, a declarat duminică, 17 martie, meteorologul de serviciu al ANM, Mihai Huștiu, pentru Libertatea.
El a precizat că, dacă în weekend au fost 17 grade la București, temperaturile vor scădea marți până la maxime de 7-8 grade.
„Temperaturile vor deveni negative în noaptea de marți spre miercuri și se vor înregistra valori de -4 sau -5 grade în zonele de nord-vest și în centrul țării. La București, temperatura va coborî la 0 grade miercuri dimineață”, a precizat meteorologul.
În privința ploilor, acestea vor fi destul de puține săptămâna viitoare. „Vor fi, dar nu atât de multe ca săptămâna trecută. Ne așteptăm la ploi slabe prin sud, est, centru. La munte vor fi ninsori, dar precipitațiile vor fi slabe”, a spus el.
Vremea rece ține până spre joi, apoi se va încălzi din nou la finalul săptămânii, după care urmează iar o răcire. „Este o alternanță specifică, de altfel, pentru luna martie. Două-trei zile calde, două-trei zile frig. Așa se face tranziția de la sezonul rece la sezonul cald. Este caracteristica acestei luni”, a mai afirmat reprezentantul ANM.
Foto: Dumitru Angelescu