„Sentimentele mele de astăzi sunt de tristețe”, a declarat Sean OMalley, îndreptându-se spre memorial. OMalley, care era de serviciu pe 11 septembrie 2001 a fost chemat să intervină după producerea atentatelor. El a adunat rapid o echipă de pompieri, pentru a interveni când turnurile s-au prăbușit.

„Mă simt de parcă a fost ieri. Pierderea nu se diminuează cu timpul și durerea este, cu siguranță, încă acolo. Nu se diminuează cu anii, doar duci povara un pic mai ușor. Atâtea soții, multe familii și comunități au fost afectate. Atât de mulți oameni care nu au apucat să-și vadă copiii crescând, să îi vadă ajunși la facultate”, completează pompierul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Ken Corrigan, în vârstă acum de 54 de ani, este un alt pompier care a fost chemat să intervină pe 11 septembrie 2001.

„Ca în fiecare an, este dureros. Am pierdut prieteni din departamentul de pompieri, din departamentul de poliție, oameni care s-au dus în Irak și Afganistan. Când am părăsit sediul pompierilor din Bronx pentru a alerga aici, ni s-a spus că un al doilea avion a lovit și toate unitățile interveneau de parcă era război”, a spus Corrigan.

„Mulți dintre băieții mei nu au înțeles ce înseamnă asta. M-au întrebat ce înseamnă asta? Nu puteau să înțeleagă unde mergeam. Am spus că cineva ne-a declarat război”, a continuat Corrigan.

El a subliniat că traumele emoționale rămân și în prezent și se consideră „un supraviețuitor al Turnurilor Gemene”.

Aproape 3.000 de nume au fost citite pe parcursul zilei, în timpul ceremoniei de la New York, în cinstea victimelor atacurilor din 11 septembrie asupra Turnurilor Gemene, Pentagonului și zborului 93 care s-a prăbușit pe un câmp din Pennsylvania și astfel a fost evitată o lovitură asupra Washingtonului.

Alături de cele 2.977 care au murit pe 11 septembrie 2001, alte șase persoane, ucise în atentatul de la World Trade Center din 1993, se află pe lista celor comemorați azi.

Thea Trinidad, al cărui tată a fost ucis în timpul atacurilor din 11 septembrie, s-a înscris pentru a citi numele victimelor în cadrul ceremoniei de astăzi. Trinidad avea doar 10 ani în momentul tragediei.

„Este greu, pentru că sperai că acesta va fi doar un alt moment și o altă lume. Dar uneori istoria începe să se repete și nu în cele mai bune moduri”, a declarat Trinidad pentru Associated Press.

L-a auzit pe tatăl ei, Michael, spunându-i la revedere mamei sale prin telefon în momentul atacurilor. Trinidad a declarat pentru AP că, în timp ce își amintește durerea, și-a amintit și cum orașul s-a unit și tot New York-ul „a simțit că este o familie”.

„Acum, când simt că lumea este atât de divizată, îmi doresc doar să ne putem întoarce la asta”, a mai comentat Trinidad. „Simt că ar fi fost o lume atât de diferită dacă am fi fost capabili să ne agățăm de acel sentiment”.

În urmă cu douăzeci de ani, 19 teroriști al-Qaida au deturnat patru avioane comerciale. Două dintre ele au lovit Turnurile Gemene din New York. Numeroase persoane au fost ucise în urma exploziilor. Unii au sărit pe geam de teamă și au murit. Alții au fost uciși după prăbușirea turnurilor, în timp ce milioane de oameni au urmărit evenimentele în direct la televizor în întreaga lume.

Un al treilea avion a lovit Pentagonul, sediul forțelor armate americane aflat lângă Washington, distrugând o parte a clădirii. Al patrulea avion, care era în plan să lovească Capitoliul în Washington, a căzut pe un câmp din Shanksville, Pennsylvania, după ce pasagerii s-au opus teroriștilor care au deturnat avionul.

Urmărește-ne pe Google News