În comuna Ştefan cel Mare, din judeţul Vaslui, este o mare durere. Sebastian Leogan, un tânăr care avea tot viitorul în faţă, a murit în timp ce încerca să îşi salveze o prietenă de la înec. Trupul neînsufleţit al băiatului ajunge marţi acasă, iar peste două zile va fi înrmomântat.
Familia îl plânge încontinuu, de când a aflat cumplita veste. Tatăl lui Sebastian lucrează în Italia şi muncea pentru a strânge bani, din care să îi poată construi băiatului său o casă. Acum, omul se pregăteşte să vină în ţară, pentru a-şi îngropa copilul.
„Un băiat deosebit, mai rar se nasc oameni ca acesta. Simțea nevoia să ajute pe toatã lumea. Asa s-a întâmplat si duminică. Erau mai mulți prieteni, amici, pe mal, iar la un moment dat o fată s-a dus în larg cu o saltea gonflabilă. S-a răsturnat și Sebastian a fugit să o ajute. A reusit să o salveze, dar pe el nu a mai putut să se mai salveze. Nu a avut cine să se ducă după el, pentru că nu mai stia nimeni să înoate.
El este eroul nostru, și-a dat viața ca să salveze o altă viață. Voiam să-i facem casă, aici, pe deal. Taică-su e plecat în Italia, ca să strângă bani pentru asta. Și el strângea bani, nu era un băiat cheltuitor, nu fuma…
Acum trebuie să mă duc să-l iau pe fratele meu de la aeroport, că vine de urgență în țară. În loc să-i facă nuntă și casă, vine acasă să-l înmormânteze”, a mărturisit unchiul tânărului, pentru Vremea Nouă.
Primarul din comuna Ștefan cel Mare are și el cuvinte de laudă la adresa lui Sebastian. Spune despre tânăr că era un om foarte liniștit, care nu a creat niciodată probleme în comunitatea de unde provine.
„Un tânăr cum ne-am dori în orice sat să avem. Din păcate, a fost această tragedie peste care este foarte greu să trecem întreaga comunitate. Prietena lui, cea pe care a salvat-o, este tot de aici, din Mărășeni, cu părinți la fel de liniștiți, la fel ca cei ai lui Sebastian Leogan. Suntem cu toții alături de părinți, de rude, care sperăm să treacă peste acest eveniment nefericit”, a declarat, luni, pentru Libertatea primarul comunei Ștefan cel Mare, Mihai Moraru.
CITEȘTE ȘI: