Nu a avut bani să meargă la facultate
“Am luat Bac-ul în 2013, dar nu am avut posibilitatea financiară să merg la facultate, iar acum am reuşit să intru pe unul din locurile pentru romi”, povesteşte fata. În acest timp, nu a stat însă degeaba, ci s-a angajat ca învăţător necalificat la şcoala din comuna natală şi ca asistent de relaţii publice la centrul pentru populaţia de etnie romă din aceeaşi localitate. “La centru îi ajut pe cei care nu se descurcă, nu ştiu să scrie, au nevoie de vreo adeverinţă sau de anumite lămuriri, iar în această toamnă am ocupat un post de învăţător necalificat la mine acasă, la şcoala din Budila”, explică Alexandra, care se va ocupa de 20 de copii, majoritatea vecinii săi.
Familia o susţine să continue studiile
Celor două joburi li se vor adăuga acum şi cursurile de la facultate, dar şi îndatoririle casnice, deoarece locuieşte alături de părinţii ei şi de cei doi fraţi, un băiat de 18 ani şi o fetiţă de 5 ani. “Tata are 10 clase şi lucrează la o firmă de salubritate, mama are 8 clase şi e casnică. Părinţii nu s-au opus niciodată şi m-au susţinut, iar bunicii şi mai ales mătuşa mea, care a fost învăţătoare, m-au îndemnat să continui studiile”, ne mărturiseşte studenta. De altfel, inspirată de mătuşa sa, Alexandra a ales ca specializare “Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” şi recunoaşte că în comunitatea din care provine este un caz special, având în vedere că până la această vârstă nu este căsătorită şi nici nu are copii. “În ultimii trei ani, pe locurile speciale pentru romi au fost admişi 30 de absolvenţi de liceu, dar cinci deja au renunţat. Chiar dacă nu se mai căsătoresc la 12- 13 ani ca altădată, o fac la 15-16 şi tot nu apucă să termine liceul”, a declarat Marton Szasz, consilier pe probleme ce ţin de minoritatea romă în cadrul Prefecturii Braşov. l
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro