ComenteazăHari Bucur-Marcu descifrează pentru cititorii Libertatea noile declarații ale președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în care arată că e dispus să găsească unele „compromisuri” în ceea ce privește condițiile impuse de Rusia pentru a opri războiul.
„Nu putem să-l acuzăm în vreun fel pe Zelenski că cedează”
Libertatea: Președintele Zelenski a declarat că și-a pierdut interesul față de NATO, sugerând astfel că ia în calcul neutralitatea, una dintre condițiile impuse de Rusia pentru a înceta războiul. Ar fi o greșeală sau, din contră, este un compromis necesar pe termen scurt?
Hari Bucur-Marcu: În primul rând, Zelenski a făcut o chestie care nu a intrat nici în calculele Moscovei, nici în ale Occidentului: s-a opus acestei invazii cu toate forțele de care a dispus. De-a lungul vremii, Occidentul a furnizat Ucrainei suficient de multe elemente de putere militară, încât să poată face față unei invazii, dar nimeni nu se aștepta ca ucrainenii chiar să ia arma în mână și să lupte.
În aceste condiții, după zile de rezistență, care devine din ce în ce mai grea, trebuie într-un fel să se pună capăt acestei agresiuni. Deja dezastrul umanitar este de proporții biblice. În acest context, putem să-l înțelegem pe președintele Zelenski care spune: poate că varianta în care renunță la ideea de a fi apărat de Occident în vreun fel e mai benefică pentru viitorul imediat al Ucrainei decât orice altă soluție.
– Această renunțare poate fi pusă și pe seama faptului că perspectiva aderării Ucrainei la NATO este o iluzie tot mai mare?
– A fost o iluzie de la început. În 2008, a fost ultima discuție ca Ucraina să intre în NATO, la summitul de la București, când s-a hotărât ca Ucraina și Georgia să nu înceapă programul de aderare. Nimeni nu primește în NATO o țară care are conflicte înghețate pe teritoriul ei.
Aceste lucruri sunt știute și de către Ucraina. Ce a vrut Ucraina? Să pluseze. Mai mult decât i s-a dat în termeni de tehnologie, armament, muniție, Ucraina a vrut să vină Occidentul să lupte împreună cu ea. Asta a vrut și președintele Georgiei (Mihail Saakaşvili, n.r.), în august 2008, când Rusia i-a invadat țara. Atunci, toată lumea a spus că nu este posibilă o situație în care NATO va lupta cu Rusia pe teritoriul Georgiei. La fel i s-a spus și lui Zelenski acum.
Nu există varianta în care să vină americanul, britanicul și românul să lupte pentru eliberarea teritoriilor vremelnic ocupate de Rusia în Ucraina.
– Și de ce abia acum pare că Zelenski acceptă acest lucru?
– În momentul în care ai țara ocupată, când îți mor zeci de cetățeni și milioane fug din calea războiului, ca șef de stat ajungi la exasperare. Zelenski n-a fugit, din contră, s-a dedicat apărării țării și ar fi vrut ca Occidentul să ajute mai mult. Așa trebuie să înțelegem ce spune acum Zelenski, nu ca un fel de cedare.
Președintele Zelenski este obligat să transmită aceste mesaje. În fiecare zi se adresează câte unei cancelarii mondiale care contează. S-a adresat Congresului Statelor Unite, s-a adresat și Parlamentului Marii Britanii, s-a adresat și altor șefi de state.
Zelenski a avut niște succese diplomatice fantastice. A reușit să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei mult mai mult decât erau dispuși inițial occidentalii. El face absolut tot ce e omenește posibil pentru a-și salva oamenii.
Nu putem să-l acuzăm în vreun fel că cedează. Zelenski este un om supus celei mai grele încercări pe care un șef de stat o poate avea: să-i fie țara atacată și să vadă că nu poate face față inamicului așa cum ar fi vrut.
Sancțiunile impuse Rusiei nu pot opri războiul
– Ați pomenit de sancțiunile aplicate Rusiei. În ce măsură influențează ele războiul din Ucraina de fapt?
– Trebuie să înțelegem că ele n-au fost niciodată concepute pentru a opri masacrul din Ucraina, ci pentru a pedepsi Rusia pentru că a intrat în Ucraina.
Sancțiunile ar fi fost aplicate și dacă nici măcar un singur ucrainean nu și-ar fi pierdut viața. Poate n-ar fi apărut într-un ritm atât de alert și poate că n-ar fi fost atât de categorice, dar ar fi apărut, pentru că Rusiei i s-a spus de la bun început că este inacceptabil să invadeze militar Ucraina, chiar și parțial, iar Rusia n-a ascultat acest avertisment. Ca urmare, comunitatea internațională, condusă de Statele Unite, era obligată să aplice aceste sancțiuni. Dar ele nu au o valoare militară, în sensul în care să atragă victoria de-o parte sau de alta, nici măcar să oprească focul.
– Revenind la condițiile de pace, Rusia mai cere Ucrainei să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc, iar republicile separatiste Donețk și Luhansk – ca teritorii independente. Și aici președintele Zelenski a vorbit despre un eventual compromis. Este posibil?
– Ucrainenii, săracii, până la urmă, ar putea să accepte orice, numai să nu le mai moară oameni, pentru că ei sunt cu pistolul la tâmplă. Nu e vorba aici de o negociere rezonabilă, în care fiecare are atuuri și le joacă așa cum poate mai bine.
În plus, există o rezoluție ONU care condamnă invazia rusă. Nu este obligatorie juridic, dar este obligatorie politic. Doar patru state, în afară de Rusia, s-au opus acestei rezoluții – Coreea de Nord, Siria, Belarus și Eritreea – din cele 193 care au votat. Este clar că Rusia este agresorul, recunoscut ca atare.
Nu o să se ajungă niciodată să-i fie recunoscut Rusiei vreun teritoriu pe care l-a ocupat cu arma, cum nu o să i se recunoască nici Crimeea. Sub nicio formă.
Ba mai mult, va trebui ca Rusia să dea garanții adevărate, după terminarea acestui conflict, că niciun alt conducător de-al ei nu va mai amenința omenirea cu arma nucleară.
Rusia câștigă bătălii, dar a pierdut războiul
– Practic, indiferent de cum se va soluționa acest război, spuneți că Rusia va pierde?
– Este exclus ca aceste negocieri să fie în vreun fel favorabile Rusiei. Este exclus ca pacea la care se va ajunge să fie în vreun fel favorabilă Rusiei. Asta ar însemna ca Rusia să țină ostatică întreaga lume, iar eu nu pot să-mi imaginez o asemenea lume. Din contră. Până acum, în cele 13 zile de agresiune, toată lumea i-a spus Rusiei că ceea ce vrea ea nu se poate, că ceea ce face este ilegal, imoral, criminal, că n-are nicio justificare, nicio rațiune și niciun motiv.
Drept urmare, condițiile de pace nu pot fi decât ca Rusia să oprească agresiunea și să-și retragă forțele de pe teritoriul Ucrainei, urmând ca ulterior să sufere și alte consecințe ale acestei agresiuni, adică să fie condamnată în continuare după legile internaționale. Dacă nu s-ar face așa, ar însemna că Rusia poate să facă ce vrea în lume pentru că are arme nucleare, la fel și India, și Pakistan.
Rusia a pierdut războiul. N-a pierdut bătăliile, dar războiul e deja pierdut. Și nu există nicio variantă prin care îl mai poate câștiga Federația Rusă, care devine o anexă a Chinei de fapt.
– Ce rol credeți că ar trebui Occidentul să joace în aceste negocieri de pace? Va ridica din sancțiuni?
– Rusia trebuie să demonstreze concret că nu va mai amenința pe nimeni cu șantajul nuclear și poate apoi se pot ridica din sancțiuni. Din momentul în care a început agresiunea, nu mai există cale de întors. Este vorba despre un actor internațional de primă mărime, ca putere militară, care a încălcat absolut toate normele de comportament internațional și toată legislația internațională, inclusiv cea penală. Asta este Federația Rusă cu președintele Putin în frunte. Ori acest lucru nu se mai poate întoarce, nu mai putem negocia.
Rusia trebuie să se pună la dispoziția organizațiilor internaționale pentru a fi sancționată pentru ceea ce deja a făcut. Aici se va ajunge. Că se va ajunge mai devreme sau mai târziu, asta este marea problemă. Pentru că în fiecare zi mor oameni nevinovați, se distrug locuințe, se dărâmă școli și spitale. Despre asta este vorba, nu că au câștigat unii sau alții câțiva metri pătrați în nu-știu-ce localitate din Ucraina. Oricum, Rusia nu are cum să-și impună administrația militară în vreun oraș mare din Ucraina.
„Influența Rusiei la scară mondială se oprește la amenințarea cu arma nucleară”
– Cum vedeți posibilă o încetare a războiului în momentul de față?
– Situația în momentul de față nu se poate rezolva cu mijloace militare, așa cum nici obiectivele fanteziste pe care le-a formulat Putin acum 13 zile, cu demilitarizarea și denazificarea Ucrainei și recunoașterea Crimeei, nu pot fi obținute prin război. Și de partea cealaltă este la fel de adevărat. Demilitarizarea nucleară a Rusiei nu se poate obține prin război, schimbarea guvernului în Rusia nu se poate obține prin război. Darea jos a președintelui Putin și inculparea lui la Haga pentru crime de război nu se pot face prin război. Soluțiile ar trebui să vină exclusiv din partea națiunii ruse.
– Adică totul stă în mâinile poporului?
– Soluția stă în mâinile populației, establishment-ului, elitei. Nu mă refer neapărat la a-l da sau nu pe Putin jos, însă toți trebuie să vadă ce fel de viitor vor pentru țara lor.
Dacă vor un viitor de izolare completă, mai puțin față de China, dacă vor ca locul Rusiei în lume să fie similar cu al Coreei de Nord, dar ceva mai mare, adică o putere nucleară din care nimeni nu iese, în care nimeni nu intră și la care nimeni nu se uită.
Lumea se poate aranja în așa fel încât să nu aibă nevoie de gaze și petrol rusești. Mai sunt câteva probleme de rezolvat, dar influența Rusiei la scară mondială se oprește la amenințarea cu arma nucleară, lucru care trebuie izolat.
- Cu o vastă experiență în domeniul apărării naționale și a politicilor de securitate, Hari Bucur-Marcu a fost ofițer de aviație și șef al Serviciului Strategii de Apărare la Statul Major General. Deține titlul de doctor în științe militare, obținut în 2001, la Academia de Înalte Studii Militare. În perioada 1990-2003, a fost responsabil sau direct implicat în aspecte esențiale ale reformei Armatei României, cu deosebire în relația cu NATO.