E mai bine să plantăm copaci ori să lăsăm pădurile să se regenereze? „Natura știe ce face”

În timp ce studia pentru un postdoctorat în restaurare forestieră la Centrul de Cercetare a Mediului Smithsonian din Maryland, Susan Cook-Patton a dat o mână de ajutor la plantarea a 20.000 de puieți în golful Chesapeake. Experiența s-a dovedit să fie o lecție importantă pentru cercetătoare. “Cel mai bine creșteau copacii pe care nu-i sădisem noi. Răsăreau pur și simplu din pământul lăsat în urmă după plantare. Erau peste tot. Un memento bun al faptului că natura știe ce face”, spune Cook-Patton.

Cercetătoarea, care lucrează acum pentru ONG-ul Nature Conservancy, spune că situația din golful Chesapeake e valabilă în multe alte locuri. Uneori, trebuie doar să-i lăsăm naturii suficient spațiu pentru a se regenera de la sine. Iar concluzia ei nu-i bazată doar pe propria experiență, ci are în spate un nou studiu global, care arată potențialul pădurilor regenerate natural de a absorbi emisiile atmosferice. Un potențial mult subestimat.

Asta pentru că soluția sădirii de noi păduri e mult mai populară. Anul acesta, Forumul Economic Mondial de la Davos a lansat campania Trei Miliarde de Copaci. Nu-i deloc o idee revoluționară. O campanie similară a fost încheiată cu succes în urmă cu deceniu de către Națiunile Unite, care au promis în 2006 că vor sădi trei miliarde de noi arbori, dar au ajuns la patru miliarde până la sfârșitul anului 2009.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Una dintre puținele acțiuni luate în acest sens de administrația Donald Trump constă în promisiunea împăduririi unei suprafețe de 1,1 milioane hectare cu 855 de milioane de puieți, aproape o treime din obiectivul Forumului Economic Mondial. Și Uniunea Europeană a promis în acest an să planteze trei miliarde de copaci ca parte a Pactului Verde.

Criticii atrag atenția că această cursă agresivă pentru atingerea obiectivelor de plantare ar putea să ducă la acoperirea a milioane de hectare cu monoculturi care cresc rapid și pot fi exploatate comercial, cum ar fi pădurile de acacia, eucalipt și pin. Și poate de asta, unii se întreabă – de ce să plantăm copaci, când putem să lăsăm pădurea să se regenereze?

Până la urmă, natura știe cel mai bine ce specii ar trebui să crească într-o zonă.

Susan Cook-Patton arată, într-un studiu semnat împreună cu cercetători de la alte 17 organizații academice și ecologice, cât de greșite sunt estimările anterioare ale capacității de absorbție a particulelor de carbon de către pădurile regenerate în mod natural. Acestea nu sunt doar o soluție pentru menținerea biodiversității, dar se dovedesc și mai eficiente decât pădurile plantate în ceea ce privește absorbția carbonului.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

De asemenea, cercetătorii identifică 647 de milioane de hectare care ar putea să fie păstrate pentru regenerarea naturală a pădurilor. Această suprafață exclude terenurile cultivate ori construite, precum și ecosistemele valoroase ale pășunilor și zonelor boreale.

Șapte ani de emisii absorbiți de pădurile crescute de la sine

Cook-Patton estimează că regenerarea naturală a pădurilor ar putea să captureze în biomasă și soluri până la 73 de miliarde de tone de carbon până în 2050. Adică echivalentul a șapte ani de emisii industriale, dacă umanitatea continuă același trend.

Multe dintre țările care plănuiesc să planteze păduri pentru a capta emisiile atmosferice dispun de date exacte cu privire la capacitatea de reabsorbție a acestor zone forestiere create de mâna omului. Însă le lipsesc date echivalente despre ce poate face o pădure regenerată natural pentru poluarea aerului, potrivit cercetătoarei americane.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Tot primeam e-mailuri de la oameni care voiau să știe câte tone de carbon ar putea capta prin proiecte de regenerare forestieră. Acum avem datele care ne permit să estimăm exact ce s-ar putea întâmpla dacă cineva ar pune un gard și ar aștepta pur și simplu ca pădurea să crească singură.

Sarah Cook-Patton:

Cercetătoarea punctează că sădirea de puieți rămâne în continuare o soluție în zonele unde solurile sunt atât de degradate, încât arborii nu cresc de la sine, fără intervenția oamenilor. “Dar, în același timp, cred că regenerarea naturală este imens de subestimată”.

Regenerarea forestieră naturală nu presupune niciun efort suplimentar

Împădurirea naturală este o soluție atât de bună pentru că se bazează tocmai pe lipsa de acțiune a oamenilor. Natura muncește la foc continuu pentru a regenera bucăți de pădure. 

Însă acest proces este de multe ori invizibil. Ne lipsesc datele, pentru că oamenii nu supraveghează regenerarea, nu există inițiative politice care să militeze pentru o asemenea soluție la schimbarea climatică și nici investiții economice. Sateliții se pricep foarte bine la identificarea despăduririlor, în special pentru că e vorba de un proces brusc și vizibil. Dar regenerarea e înceată și greu observabilă. Așa că titlurile dramatice despre pierderea pădurilor uită să vorbească, de cele mai multe ori, și despre creșterea altora.

Cercetătorul Philip Curtis, de la Universitatea Arkansas, a încercat să pună la punct un model bazat pe analizarea imaginilor din satelit, care să ajute la stabilirea motivului despăduririi și la potențialul regenerării forestiere naturale într-o anumită zonă. A descoperit că în jur de un sfert din pădurile pierdute sunt transformate în zone cu activitate umană permanentă. Adică devin suport pentru infrastructură, clădiri și ferme. Restul de 75% dispar din cauza incendiilor forestiere, cultivării de plante, pășunatului temporar și a industriei prelucrării lemnului. Deci există potențial pentru regenerare.

Jungla se recuperează pentru a fi tăiată din nou

Atunci când a analizat date recent publicate ale colegilor brazilieni, cercetătoarea Yunxia Wang, de la Universitatea Leeds, a descoperit că până la 72% din pădurile arse de crescătorii de vite nu sunt zone forestiere virgine, așa cum s-a presupus, ci regenerări recente ale junglei amazoniene.

Practic, pădurea a fost arsă, transformată în pășune pentru vite și apoi abandonată. Dar copacii s-au întors atât de repede, încât nu a fost nevoie decât de șase ani pentru ca din nou crescătorii să intervină pentru a face pășune din junglă.

Cealaltă mare pădure braziliană este deja pe drumul regenerării încete după mai bine de un deceniu de despăduririi. Regenerarea a putut să aibă loc pentru că a existat o intervenție guvernamentală prin Pactul pentru Restaurarea Pădurii Atlantice. Astfel, proprietarii de terenuri au primit subvenții pentru a planta puieți, iar o parte din copacii crescuți au ajuns materie primă pentru industria hârtiei din Brazilia.

Camila Rezende, de la Universitatea Federală Rio de Janeiro, punctează că mare parte din împădurire nu se datorează intervenției omului prin plantare, ci mai degrabă creșterii forestiere spontane. Resturile de pădure existente au colonizat terenurile agricole abandonate. Din 1966, undeva la 2,7 milioane hectare de pădure s-au regenerat în mod natural. Asta înseamnă 10% din suprafața totală a Pădurii Atlantice.

Regenerare la indigo și-n Europa

Același lucru s-a întâmplat și pe continentul european, acoperit în prezent în proporție de 43% de păduri care au crescut în mare parte în urma colonizării unor terenuri agricole abandonate, și nu prin plantare. Italia a dobândit un milion de hectare de pădure, iar situația se repetă în Munții Carpați. 16% dintre terenurile agricole abandonate după căderea comunismului sunt acum acoperite de pădure în Ucraina, Polonia și Slovacia. Iar în Rusia, pădurea a reușit să colonizeze o suprafață de două ori mai mare decât Spania.

Regenerarea naturală a pădurilor nu a ocolit nici Statele Unite.

“Întregul țărm estic american era despădurit în urmă cu 200 de ani. Mare parte din aceste păduri s-au întors fără nicio campanie de plantare”, spune Karen Holl de la Universitatea California din Santa Cruz.

În ultimele trei decenii, pădurile regenerate au capturat aproape 11% din emisiile naționale de gaze cu efect de seră, potrivit Serviciului Forestier din Statele Unite.

Plantarea ar putea să fure din suprafețele cu potențial de regenerare

Cum natura nu stă pe loc, îngrijorarea este că inițiativele agresive de plantare ar putea mânca bucăți importante din acele terenuri care pot fi colonizate spontan de păduri. Ar rezulta mai puțină biodiversitate, dar și mai puțin carbon atmosferic absorbit. 

Ecologiștii au ignorat multă vreme beneficiile aduse de restaurările forestiere naturale, catalogându-le inclusiv drept “păduri secundare”. Acestea sunt văzute drept efemere, evitate de animalele sălbatice și predispuse în fața despăduririlor. Așa că mulți au preferat în schimb plantarea de păduri care imită natura.

Plantarea rămâne o soluție pentru terenurile extrem de degradate de activitatea umană, dar aceasta ar trebui să fie făcută cu arbori autohtoni, punctează și J. Leighton Reid, directorul programului de Restaurare Ecologică de la Universitatea Virginia Tech.

Alții argumentează că în cele mai multe cazuri, regenerarea naturală a unor așa-numite păduri secundare este o opțiune mai bună decât plantarea. În cartea “A doua creștere”, Robin Chazdon spune că pădurile forestiere “au fost în mod continuu neînțelese, prea puțin studiate și subapreciate, căci sunt în realitate ecosisteme forestiere tinere și organizate după propriile reguli”.

Studii recente arată că pădurile tropicale își pot recupera în jur de 80% din biodiversitate în doar 20 de ani, iar în jumătate de veac ajung la 100%. Un procent mult mai bun decât ceea ce pot obține oamenii în ecosistemele forestiere plantate.

De regulă, sădirea de copaci duce la rezultate mai proaste pentru biodiversitate, adică mai puține păsări, insecte și specii de plante, potrivit unei analize a 100 de proiecte de restaurare forestieră a pădurilor tropicale, semnată de Renato Crouzeilles de la Institutul Internațional pentru Sustenabilitate din Rio de Janeiro, alături de Robin Chazdon.

Urmărește-ne pe Google News