Aşa arăta ieri malul Mării Negre, în Constanţa | Peisaj din staţiunea Saariselka, situată în nordul Laponiei, în Finlanda |
Factura zilnică la gaze ajunge la 5.000.000 €
Din cauza temperaturilor extrem de scăzute din ultima perioadă, producătorii de energie termică folosesc, din lipsa gazului, păcura, combustibil cu 50% mai scump decât gazul – care e utilizat acum doar pentru menţinerea temperaturii instalaţiilor. Pe de altă parte, gazul consumat în această perioadă creşte factura zilnică a României la aproape pe 5 milioane de euro, potrivit Ziarului Financiar. Guvernul a cerut recent marilor consumatori industriali să reducă în această perioadă consumul de gaze naturale, pentru a se evita creşterea importului la acest combustibil, livrat în prezent la preţuri ridicate.
ULTIMA ORĂ: Totodată, autorităţile au anunţat ieri că la 1 aprilie preţul gazelor se va majora, însă nu se ştie deocamdată cu cât
Oul a îngheţat în 10 minute
Ieri, la -14 grade un ou a început să îngheţe după doar două minute. În 10 minute era beton… | Vara trecută am prăjit un ou tot în 10 minute la 40 de grade, tot pe capota unei maşini |
Astă-vară, reporterii Libertăţii au prăjit, efectiv, un ou pe capota unei maşini, în 10 minute, la 40˚C (foto dreapta). Ieri, aceiaşi colegi au mai pus un ou pe altă capotă (foto stânga). Ne aşteptam să îngheţe, dar nu în 10 minute…
Lipsiţi de adăpost, de orice sursă de căldură şi lihniţi de foame, cerşetorii sunt cea mai uşoară pradă a gerului. Degeraţi, cu mâinile şi cu picioarele fără vlagă, mulţi dintre oamenii străzii ajung la spital prea târziu pentru a mai putea fi salvaţi. Conform Ministerului Sănătăţii, în ultimele cinci zile, 22 de români au murit din cauza temperaturilor extreme. Dintre aceştia, cele mai multe victime sunt oameni fără adăpost din Moldova şi din Prahova.
Le-au degerat mâinile şi picioarele
Gerul năprasnic a făcut victime şi printre gălăţeni. Cinci bărbaţi au ajuns la Urgenţă, ieri, după ce au suferit degerături la mâini sau la picioare. Dintre aceştia, trei au fost internaţi, iar medicii le-au amputat mai multe degete de la mâini sau de la picioare. Marian Vulpe (35 de ani) s-a ales cu degerături la mâini pentru că a stat fără mănuşi două ore în ger.
A deraiat din cauza şinelor îngheţate
Drum de coşmar pentru 29 de oameni care se aflau, ieri, într-un tren personal care mergea de la Braşov spre Izvorul, judeţul Olt. La un moment dat, un boghiu de la unul dintre vagoane a sărit în momentul în care locomotiva a scăzut viteza de mişcare din cauza liniilor îngheţate. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar pasagerii au fost preluaţi de alte trenuri.
Şi în China e la fel → Aşa se încălzesc maimuţele la -45˚
Patru maimuţe-veveriţă se înghesuie pe un radiator încălzit, la o grădină zoologică din estul Chinei, unde au fost înregistrate chiar şi -45 de grade Celsius. Toate cuştile animalelor au fost dotate cu radiatoare pentru ca animalele să nu sufere de frig. Un val de aer polar s-a abătut în ultimele zile asupra Chinei, fapt ce a dus la moartea a sute de persoane şi a mii de animale.
Au făcut baie la – 13°C
Deşi erau -13°C, doi bulgari din Varna au înfruntat gerul şi au făcut duminică o baie, în apele îngheţate ale Mării Negre.
Iată cum se protejează ei de temperaturile scăzute
«Nu ies din casă fără căciulă şi fular!»
Speriaţi de temperaturile foarte scăzute din ultimele zile, bucureştenii nu mai ies din casă fără să-şi pună pe ei haine groase. Din păcate însă, pentru cei care stau mai mult de jumătate de oră afară, nici hainele nu mai sunt de partea lor.
Mădălina Iacob (18 ani): “Pe gerul ăsta, nu ies din casă fără căciulă şi fular sub nici o formă. Dacă nu mă îmbrac gros, n-am nici o şansă să rezist afară mai mult de jumătate de oră”. | |
Mihaela Bobescu (20 de ani): “Pe mine, frigul mă ia de la picioare. Aşa că mi-am cumpărat cizmuliţele astea cu blăniţă, ca să-mi ţină de cald”. | |
Gabriela Mihai (20 de ani): “Am îngheţat de tot la faţă! Nu-mi mai simt obrajii şi nasul. În rest, sunt îmbrăcată bine. Mi-am pus chiar şi mănuşi, căciulă şi eşarfă, ca să fac faţă gerului”. | |
Valentin Sandu (24 de ani): “Fără două perechi de pantaloni, două pulovere şi două perechi de ciorapi groşi, nu ies din casă pe cancerul ăsta”. |
(Cătălina Brădiş, foto: Gabriel Pătruţ)
În Laponia, oamenii poartă haine speciale contra gerului
| |
Combinezonul antiger se îmbracă peste alt rând de haine groase | Odată îmbrăcată, salopeta te protejează perfect de frig. Doar faţa ţi se mai vede |
Mai dârdâim câteva zile
Nici în următoarele zile nu vom scăpa de frig. Temperaturile vor continua să se menţină scăzute în majoritatea regiunilor ţării. Azi şi mâine va fi ger cumplit, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, în estul, sudul ţării şi local în centru. Începând de joi, vremea se va încălzi uşor. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între -6 şi 0˚C, iar cele minime, între -12 şi -2˚C.
Ce mai contează un litru, doi de benzină când vrei să te distrezi pe cinste? Câţiva tineri dintr-o comună de la marginea Capitalei au găsit o modalitate inedită de a profita de gheţuşul de afară. Au legat săniuţele una de cealaltă şi apoi le-au prins bine de o Dacie, care a tras “trenuleţul” minute în şir.
Maşina a făcut zeci de ture dus-întors prin spatele blocurilor, spre fericirea puştilor care au chiuit pe tot parcursul plimbării. (Delia Chilianu)
România a anunţat situaţie de urgenţă
Autorităţile au declarat situaţie de urgenţă în aprovizionarea cu gaze, din cauza frigului. Asta presupune oprirea furnizării gazelor pentru unele companii – care pot trece pe combustibili alternativi, astfel încât populaţia să fie alimentată cu gaze la parametri normali.
Ultima oră: Autorităţile au declarat situaţie de urgenţă
în aprovizionarea cu gaze, din cauza frigului