Decizia instanţei poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile. Cu toate conturile blocate, Complexul Energetic Hunedoara a decis să îşi ceară voluntar intrarea în insolvenţă astfel încât Ministerul Energeiei, acţionarul majoritar să poată decide cine va fi administratorul judiciar.
Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al CEH, Aurelian Ghimpău, declara, la finele lunii decembrie, că solicitarea Complexului Energetic Hunedoara de a fi deschisă procedura insolvenţei se impunea, dacă se iau în considerare rezultatele economice ale companiei.
Potrivit acestuia, CEH are datorii de peste 1,2 miliarde de lei. În opinia preşedintelui CA al CEH, intrarea în insolvenţă putea proteja compania, în paralel cu o posibilă redresare economică a acesteia.
Complexul Energetic Hunedoara este o companie de stat care a fost construită de la bun început pe nisipuri mişcătoare. A fost înfiinţată în 2012, prin comasarea Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Paroşeni cu mine de huilă. Datorii istorice de peste un miliard de euro au fost şterse atunci, pe motiv că numai aşa poate fi restructurată activitatea din sistemul energetic. Însă noua companie de stat a mers la fel de prost ca înainte de reorganizare.