Vezi AICI filmul scandalului care a dus la arestarea lui Boureanu.
Imaginile cu agentul Ovidiu Andrei ripostând dur în urma loviturii încasate sub centură au fost o probă suficientă pentru procurorii bucureșteni, care au declanșat urmărirea penală împotriva subofițerului. Anchetatorii trebuie să stabilească dacă polițistul care l-a altoit pe fostul deputat ar fi avut la îndemână și altă soluție pentru a-l anihila pe cel care l-a lovit cu genunchiul sub centură.
“Polițistul este cercetat pentru purtare abuzivă. Ancheta va stabili dacă reacția sa a fost sau nu disproporționată cu intensitatea atacului căruia el i-a fost victimă. În acest sens au fost audiați mai mulți martori la incident, printre care și colegi de-ai agentului, iar modul de intervenție este raportat la “Măsurile tactice polițienești”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
Modul în care agentul rutier Ovidiu Andrei a acționat în acea noapte imediat după ce a fost lovit de fostul parlamentar face obiectul și unei alte anchete care se derulează în paralel cu investigațiile procurorilor bucureșteni. Este vorba de o cercetare internă, administrativă, care, conform unor surse judiciare, încă nu a ajuns la final.
“Verificările interne care-l vizează pe agentul Andrei nu sunt finalizate. Polițistul, cercetat și administrativ de șefii lui, își desfășoară normal activitatea fără a fi suspendat”, au adăugat surse apropiate anchetei.
Apărătorii fostului deputat au formulat o nouă cerere de eliberare din arest
După ce, zilele trecute, Boureanu a ratat eliberarea din Arestul Central al Poliției Capitalei (n.r. – procurorii au făcut recurs la decizia magistraților de a-l plasa în arest la domiciliu), apărătorul său, Luiza Popescu, a formulat o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
“Cererea a fost depusă, dar încă nu a fost stabilit un termen de judecată. E vorba de doar câteva zile până ce magistrații vor judeca respectiva cerere”, ne-au spus surse judiciare.
EXCLUSIV/ A intrat în belea pentru ea! Cine e femeia pentru care ex-ginerele lui Băsescu a ajuns să fie amenințat cu pistolul
Ce trebuie să facă Boureanu dacă ajunge acasă, în arest la domiciliu
Dacă această nouă tentativă de a se “muta” din celula arestului în dormitorul propriei locuințe va avea sorți de izbândă, Cristian Boureanu va trebui să respecte cu strictețe câteva reguli impuse de judecătorul de drepturi și libertăți.
“(…)Să nu părăsească imobilul unde locuiește fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura (…) Să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat. Să nu comunice cu persoanele vătămate (…) sau cu membrii de familie ai acestora, cu martorii (…) și cu următoarele persoane (…) (n.r. în total 13 persoane, printre care și polițiști)”, se specifică în soluția instanței care l-a plasat în arest la domiciliu, decizie contestată și infirmată de procurori.
Pentru a fi siguri că Boureanu respectă întocmai hotărârea, instanța a dispus ca fostul parlamentar să poată fi controlat de polițiștii secției pe raza căreia locuiește.
Fostul politician este scos din arest o dată la două zile
Cristian Boureanu a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de ultraj. El este acuzat că a lovit cu genunchiul, sub centură, un polițist de la Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei. Subofițerul lovit a ripostat dur cu o lovitură de dreapta care l-a făcut KO pe fost politician care s-a ales cu mai mulți dinți lipsă, dar și cu fisuri la mandibulă și la nas. (Vezi AICI filmul scandalului care a dus la arestarea lui Boureanu). Leziunile suferite, analizate și medicii legiști, sunt tratate acum la dentistul personal al lui Boureanu care este scos o dată la două zile din arestul VIP-urilor.
Ronnen Herșcovici, colegul de celulă al lui Cristian Boureanu, rămâne încă 30 de zile în arest
Vecinul său de pat, Ronnen Herșcovici, tânărul de 22 de ani acuzat de tentativă de omor îndreptată asupra unui polițist de la Brigada Rutieră a Capitalei, va mai rămâne încă 30 de zile în arest. Magistrații i-au respins celui pe care Boureanu l-a ”adoptat” în arest și l-a susținut cu ce a putut cererea de a fi plasat în arest la domiciliu.