Purtătorul de cuvânt al PPE, Kostas Sasmatzoglou, a precizat, pentru Mediafax, că Partidul Popular European ar putea discuta şi lua o decizie privind primirea PNL săptămâna viitoare, dacă liberalii români trimit documentaţia necesară la timp.
Kostas Sasmatzoglou a salutat anunţul făcut luni de preşedintele PNL privind intenţia de a adera la PPE, subliniind că cele două formaţiuni sunt de acord în ceea ce priveşte necesitatea „unei forţe politice de centru-dreapta puternică”.
Acesta a precizat că Partidul Naţional Liberal trebuie să trimită Partidului Popular European o serie de documente privind organizarea formaţiunii şi programul său. „Acestea vor fi analizate de conducerea Partidului Popular European, iar decizia se va lua în cadrul Biroului politic al PPE, un organism format din lideri ai partidelor din toate ţările europene”, a spus purtătorul de cuvânt al formaţiunii, adăugând că decizia va fi luată prin majoritate.
Kostas Sasmatzoglou a mai spus că aderarea PNL la PPE ar putea fi discutată şi decisă la următoarea reuniune a Biroului politic, care va avea loc pe 2 iunie.
Liderii ALDE susţin că delegaţia PNL în PE se alătură lui Traian Băsescu prin intrarea în PPE şi îşi arată slăbiciunea în loc să îşi întărească poziţia în Legislativul UE.