„Începând cu data de 4 aprilie 2017 vom iniţia procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat al municipiului Bucureşti. Oprirea agentului termic pentru încălzire se va face progresiv prin reducerea temperaturii de livrare şi închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore”, transmite RADET.

Reprezentanţii regiei de distribuţie mai spun că măsura a fost luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează că oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte 10 grade Celsius, între orele 18.00 şi 06.00.

RADET mai arată că măsura nu se aplică obiectivelor speciale – spitale, creşe, grădiniţe, şcoli, sere – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a conducerii acestora.

 
 

Urmărește-ne pe Google News