Pompierii militari au anunțat, azi dimineață, că în ultimele 24 de ore au intervenit în peste 100 situații de urgență, pentru a-i ajuta pe oamenii afectați de furia apelor. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, pompierii acționând pentru salvarea persoanelor aflate în pericol, îndepărtarea arborilor căzuți pe drumurile publice și evacuarea apei din gospodăriile inundate, potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

De azi, de la ora 13.00, nu se mai circulă între judeţele Sibiu şi Alba, după ce carosabilul a fost acoperit de apă şi aluviuni. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Lazăr, traficul este blocat pe Drumul Judeţean 142B, între localităţile Boian (județul Sibiu) şi Cetatea de Baltă (județul Alba), din cauza aluviunilor care au ajuns pe carosabil. De asemenea, viitura a afectat și șantierul unui pod care se construiește în localitatea Boian, în apropierea drumului județean.

Inundatii Boian 1

Ieri însă, cele mai mari probleme au fost în Comănești, județul Bacău, acolo unde, pe versantul stâng al torentului Tănase, s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de circa 2,5 kilometri şi o lăţime ce variază de la 10 la 40 de metri. În urma acestui dezastru, autoritățile au decis evacuarea a 12 familii, ale căror locuințe erau amenințate de puhoaiele de apă. Din cele 36 de persoane evacuate preventiv (30 de adulți și 6 minori), 28 s-au cazat la rude, iar opt la un adăpost pus la dispoziție de Primăria Comănești. Pericolul nu a trecut însă în Comânești, situația fiind în continuare monitorizată.

Directorul de spital care l-a surclasat pe Sorin Oprescu la anii de pușcărie. Florin Secureanu își deconta bijuteriile, limuzina și călătoriile în jurul lumii
Recomandări
Directorul de spital care l-a surclasat pe Sorin Oprescu la anii de pușcărie. Florin Secureanu își deconta bijuteriile, limuzina și călătoriile în jurul lumii

O altă alunecare de teren s-a produs în zona localității Chiliile, din județul Buzău, în urma căreia a fost afectat drumul județean 102F. Pentru siguranța cetățenilor, porțiunea de drum a fost închisă circulației rutiere, accesul fiind posibil pietonal. O comisie formată din reprezentanți ai instituțiilor cu rol în managementul situațiilor de urgență au identificat rute ocolitore, până la refacerea drumului.

5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

De asemenea, alte 50 de gospodării au fost evacuate satul Valea Mare, județul Vâlcea, acestea aflându-se în imediata apropiere a pârâului Bistrița, care a dat pe afară după ce a fost distrus digul de apărare. Cei aproximativ 150 de localnici au fost cazați temporar la rude, iar echipe mixte formate din  reprezentați ai ISU Vâlcea și autorităților locale se află, în prezent, la fața locului pentru monitorizarea situației.

Din cauza atenționărilor hidrologice, pompierii militari s-au deplasat ieri în localitatea hunedorene Bucureşci ca să construiască un dig din saci de nisip, menit să protejeze locuinţele după ce, în urma ploilor, nivelul Crişului Alb a crescut cu 10 centimetri peste cota de inundaţie.

Simion și Șoșoacă sunt copiii lui Nicu și Marcel cu Iohannis
Recomandări
Simion și Șoșoacă sunt copiii lui Nicu și Marcel cu Iohannis

5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Probleme au fost și în orașe, Craiova devenind o mică Veneție aseară, în urma unei ploi torențiale. Zeci de şoferi au sunat aseară la 112, după ce au rămas cu mașinile imobilizate în băltoacele de pe străzi. Poliția Locală a închis pentru o jumătate de oră pasajul subteran, iar circulația pe strada Bariera Vâlcii, sub pod, a fost restricționată, după ce nivelul apei depășea mai mult de un metru.

Site-ul publicnews.info a postat și câteva imagini cu cei care au încercat să se bucure de ploile căzute și au organizat o competiție de rafting.

ploaie4

Ploile torențiale au făcut prăpăd și în Hunedoara. Apa a intrat în mai multe gospodării din 15 localități ale județului și a inundat mai multe drumuri. Pe Drumul Județean (DJ) 706A, între satele Lunca și Fizeș, aflate în apropiere de Deva, un autobuz în care se aflau 28 de pasageri a rămas blocat de o viitură. În cel mai scurt timp, în ajutorul sinistraţilor au sărit trei echipaje de pompieri ale Detaşamentului Deva, cu un camion, o barcă, o autospecială de descarcerare grea şi o ambulanţă, tip B2. „Înaintarea salvatorilor a fost îngreunată de nivelul apei care depăşea jumătate de metru, pe anumite porţiuni de drum. Cea mai rapidă şi sigură soluţie de salvare a oamenilor a fost mutarea acestora din autobuz în camion. Cu acest mijloc de transport, oamenii au fost transportați în cea mai apropiată localitate. Niciun pasager nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, ne-a declarat maiorul Anemonda Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Guvernul pregătește trei rânduri de scumpiri în 2025. Se ia în calcul și creșterea impozitului pe salarii
Recomandări
Guvernul pregătește trei rânduri de scumpiri în 2025. Se ia în calcul și creșterea impozitului pe salarii

5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Inundațiile au creat probleme și în alte părți ale județului. Mai multe localități din zona Bradului au fost inundate după ce râul Crișul Alb și afluenții acestuia „s-au umflat”. Drumul Județean (DJ) 741, ce face legătura între localităţile hunedorene Bucureşci şi Curechiu, a fost blocat, în această dimineață, din cauza torenţilor generaţi de ploile torenţiale. De asemenea, în cursul nopţii trecute, în jurul orei 03:00, la Crișcior, s-a produs o alunecare de teren ce a afectat o anexă gospodărească şi un stâlp de înaltă tensiune. În plus, tot în localitatea Crişcior, s-a produs o alunecare de teren ce a dislocat un zid de sprijin ce a căzut peste un autoturism. Torenţii scurşi de pe versanţi au smuls din rădăcină un copac ce a căzut pe DN 76, în localitatea Fornădia, circulaţia fiind îngreunată. Și drumul comunal, care face legătura între alte două localități hunedorene, Băiţa şi Hărţăgani, a fost blocat de aluviuni.

Zeci de pompieri, jandarmi și militari, precum și voluntari au fost angrenați pentru a sprijini populația afectată. Inclusiv, o echipă de pompieri din județul vecin, Alba, a venit să ajute forțele din Hunedoara. Salvatorii s-au mobilizat și au construit un dig din saci cu nisip, la Bucureșci, pentru a feri locuințele de furia apelor. Mai mult, în zonă au fost dislocate două diguri mobile.

Și la Tulcea, centrul orașului a fost afectat de ape. Mai multe mașini au fost luate de șuvoaiele revărsate, care au afectat și o piață.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Acum s-a aflat! Ce s-a întâmplat cu averea Ronei Hartner, la aproape un an de la moartea sa: „Singura chestie care a dărâmat-o...”
Viva.ro
Acum s-a aflat! Ce s-a întâmplat cu averea Ronei Hartner, la aproape un an de la moartea sa: „Singura chestie care a dărâmat-o...”
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Strategia simplă prin care putem ține cheltuielile sub control pentru a economisi mai mult
Observatornews.ro
Strategia simplă prin care putem ține cheltuielile sub control pentru a economisi mai mult
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI