Într-un interviu acordat unei jurnaliste din capitala Irlandei, tânărul mărturiseşte că, tot pentru a-şi găsi mai uşor clienţi, îşi face reclamă spunând că este bisexual, deşi, în realitate, el este heterosexual. Reclamele şi autopromovarea pe site-urile de profil se fac, obligatoriu, sub “acoperirea” titulaturii de escortă, în condiţi-ile în care prostituţia e ilegală în Regat. Tarifele escortei care îşi spune Nikolas sunt de 100 de euro pentru 30 de minute şi de 200 de euro pentru o oră, ajungând pe lună la suma de 5.000 de euro. Românul susţine că s-a apucat de această “meserie” în Spania.
“Am fost escortă în Barcelona şi Alicante, însă am venit în Irlanda pentru că aici cererea este destul de mare acum”, povesteşte el. Nikolas mai spune că multe dintre clientele sale au un partener stabil, însă apelează la serviciile unei escorte din diferite motive. “Fie vor să le însoţesc, de pildă, la shopping, să cumpere un dar pentru soţ sau iubit, fie vor să-şi împlinească anumite fantezii”, afirmă Nikolas. Gigoloul român a mai povestit în presa irlandeză că multe dintre clientele sale sunt timide la prima întâlnire.
“Femeile nu sunt atât de directe precum sunt bărbaţii. 80% dintre ele îmi spun că nu au mai făcut asta şi le place să mă mişc încet la început”.
Alt român ţine de urât doamnelor respectabile
Presa din Cipru a publicat, în urmă cu câteva luni, un articol despre tânărul român Mihai, 27 de ani, care povesteşte că este iubitul unei femei înstărite. Cei doi locuiesc în insula Paphos, unde se pare că mai sunt şi alţi conaţionali care ţin de urât doamnelor trecute de prima tinereţe. “Nu văd nimic rău în a avea un iubit cu mulţi ani mai tânăr decât mine” a declarat Helen, o femeie de 53 de ani. Potrivit publicaţiei Cyprus Mail, ea e de şapte luni prietena unui român atrăgător, care are aproape jumătate din vârsta ei.