Printre crescătorii de animale veniţi să-şi vândă marfa la târgul de miei deschis ieri în piaţa Apărătorii Patriei, din sectorul 4, se află şi un măcelar neobişnuit: ciobăniţa Lidia Tulitu (33 de ani), din Bechet, judeţul Dolj.
“Tai miei de 5 ani. La noi în familie e o tradiţie să fii măcelar. M-am obişnuit de mult timp cu sângele şi cu mieii jupuiţi. Nu am nici o problemă şi cred că e o meserie ca oricare alta să fii măcelar”, ne-a spus tânăra olteancă. Împreună cu fratele ei, Marian Tulitu (34 de ani), dar şi cu vărul acesteia, Alexandru Bănuţoiu (20 de ani), Lidia îi aşteaptă pe bucureşteni la târg. “Avem cele mai mici preţuri. Noi vindem miei cu 20 de lei/ kg, aşa că bucureştenii pot să vină să-şi aleagă de la târg ce miel le place”, ne-a mai zis femeia. Târgul de miei e deschis zilnic, între orele 8.00-20.00, până pe 23 aprilie.