John Morris, un avocat ieşit la pensie din Marea Britanie, susţine că are dovezi clare în sprijinul teoriei sale şocante potrivit căreia diabolicul Jack Spintecătorul, asasinul care a terorizat Londra în toamna anului 1888, era de fapt femeie.
Potrivit lui Morris, cel mai faimos criminal în serie din toate timpurile nu era nicidecum vreun Jack, ci o femeie. Şi nu una oarecare, ci medicul Elizabeth „Lizzie” Williams. Era soţia unui medic al Casei Regale, Sir John Williams, care făcea, printre altele, întreruperi de sarcină în zona şi în perioada în care au avut loc crimele. De altfel, Sir John Williams a fost primul suspect în cazul crimelor în masă.
De ce ar fi făcut Lizzie toate monstruozităţile? Simplu, spume Morris, femeia nu putea avea copii şi aceasta a fost răzbunarea ei. John Morris şi-a adunat dovezile şi argumentele într-o carte – The Hand of a Woman (Mâna unei femei)
The Hand of a Woman, cartea care susţine că Jack Spintecătorul era femeie
„Spintecătorul” a ucis cu o cruzime inimaginabilă mai multe prostituate. Poliţia a pus în mod oficial pe seama lui 5 crime,  dar numărul neoficial este de 11, toate prostituate, toate asasinate cu aceeaşi sălbăticie.
Crimele se petreceau fie în timpul nopții, fie dimineața devreme, în locuri publice sau semi-publice. Mai întâi, trupul femeii era mutilat, apoi ucigaşul îi tăia gâtul. Una dintre teorii susţine că victimele erau mai întâi strangulate pentru a fi reduse la tăcere, lucru ce explică lipsa sângelui de la locul crimelor. Scoaterea organelor interne din trupurile a trei victime i-a determinat pe oficiali să presupună că ucigașul avea cunoștințe de chirurgie.
foto: Northfoto

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Care este, de fapt, legătura dintre tensiunea arterială și ficat. Medicii atrag atenția românilor
FANATIK.RO
Care este, de fapt, legătura dintre tensiunea arterială și ficat. Medicii atrag atenția românilor
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Observatornews.ro
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI