Iulia (42 de ani), frumoasa soţie a ambasadorului României la Uniunea Europeană, Mihnea Motoc, este susţinută de PD-L şi de preşedintele Traian Băsescu pentru un post de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR), loc rămas vacant în urma pensionării a trei dintre cei nouă înalţi magistraţi.
Are doctorat în etică
Iulia s-a născut la Timişoara, are un fiu, Luca, în vârstă de opt ani şi o grămadă de studii absolvite, cartea ei de vizită fiind de-a dreptul impresionantă. Vorbeşte nu mai puţin de cinci limbi străine: engleza, franceza, spaniola, germana şi italiana. A terminat Facultatea de drept, s-a specializat în Drept Internaţional Public urmând cursurile a două universităţi din Franţa şi este doctorand în etică. În bătălia pentru nominalizarea la CCR, instituţie care veghează la respectarea legii fundamentale a ţării, Constituţia, ea îl are drept competitor pe liberalul Teodor Meleşcanu. “Dacă doamna Motoc ratează ocuparea postului de judecător la Curte, este posibil să intre în politică. E un jurist de excepţie, o femeie deosebit de frumoasă şi de inteligentă, care ar aduce un plus de imagine partidului”, a declarat un parlamentar PD-L.
Sânziana: «O invit în Partidul Fotomodelelor»
Sânziana Buruiană (foto), preşedintele Partidului Fotomodelelor, este încântată că o reprezentantă a sexului frumos reuşeşte să se impună într-o lume a bărbaţilor. “E o femeie superbă, care demonstrează că inteligenţa şi frumuseţea se completează perfect. Aş fi încântată să o am colegă în Partidul Fotomodelelor, aş propune-o imediat să ocupe postul de secretar general în organizaţia noastră. O susţin din toată inima împotriva lui Teodor Meleşcanu, mai ales că e tânără, frumoasă şi deşteaptă, adică exact ce are nevoie România”, ne-a declarat Sânziana.
Alin Gălăţescu: «Bine îmbrăcată»
Stilistul Alin Gălăţescu (foto) afirmă despre Iulia Motoc că, din punct de vedere vestimentar, nu face greşeli grave, dar că mai are de învăţat. “Rochia este drăguţă, boleroul este decent, dar saboţii sunt prea încărcaţi. Dacă ne gândim însă la stilul vestimentar al femeilor din politica românească, este chiar bine îmbrăcată pentru o seară