Nu puține sunt cazurile când auzim de pensionari umiliți de sistem, după o viață de sacrificiu de multe ori chiar în slujba statului. Vorbim de venituri de cele mai multe ori infime, din care unii bătrâni abia își duc zilele, sau cazuri când unii dintre vârstnici primesc venitul pe card, deși în satele în care locuiesc nici măcar nu sunt bancomate. Totuși, există forme de bătaie de joc și mai mari, când bătrânii nici măcar nu își primesc pensia, pentru că cei angajați să le-o repartizeze invocă un volum mare de muncă. Așa a fost cazul lui Marian Pavel, din comuna Tărtășești din județul Dâmbovița, care după o viață de muncă la un institut de calculatoare din Ilfov, și-a așteptat prima pensie, care nu a mai venit. Nu a venit nici a doua… nici a cincea măcar. Bolnav, cu o viață plină de greutăți și chiar în pragul iernii, bărbatul și-a sunat disperat fata de la București pentru a-și plânge amarul.
Au obținut și daune
Cristina Stăncescu, o simplă studentă la Facultatea de Drept, a socotit ca total inuman ce a pățit tatăl ei, și și-a luat angajamentul unui proces împotriva Casei de Pensii din Dâmbovița, într-un proces fără precedent, pe care l-a și câștigat.
”În iulie 2014 tatăl meu a împlinit vârsta de pensionare, dar până în luna decembrie nu a primit nici un ban. Iar cei 600 de lei pe care trebuia să-i obțină erau singura lui sursă de venit, bani de care avea nevoie inclusiv pentru tratamentul medical, pentru că depinde de anumite medicamente. Am făcut demersuri la casa de Pensii Dâmbovița pentru a afla ce s-a întâmplat cu banii lui, iar răspunsul a fost acela că întârzierea s-a făcut din cauza unui volum prea mare de muncă. Tatăl meu și-a primit retroactiv pensiile, dar am decis să-i dau în judecată pentru această situație umilitoare și să cer în numele tatălui daune morale de 10.000 de lei. Și am câștigat! Suma primită ca despăgubiri nu a fost cea cerută, ci doar 1.000 de lei, dar am luptat pentru drepturile tatălui meu și am obținut dreptate”, ne-a declarat Cristina Stăncescu.
fotografii: Dumitru Angelescu