Președintele american a anunțat într-un interviu difuzat duminică, pe postul de televiziune NBC, că SUA vor trimite mijloace militare, în mod concret unități de plasare în carantină, pentru a ajuta țările din Africa să lupte împotriva acestui virus.
Aceste țări – în special Guineea, Sierra Leone și Liberia – „înregistrează progrese semnificative” în lupta împotriva Ebola, „însă nu au infrastructuri sanitare adecvate”, a spus Obama.”Iar acum această problemă, care putea fi rezolvată, a scăpat de sub control, pentru că bolnavii nu sunt plasați în carantină cum ar trebui să fie, oamenii nu sunt instruiți cum ar trebui, nu există suficient personal în domeniul sănătății publice”, și-a exprimat liderul american regretul.
„Va trebui să trimitem elemente militare pentru, de exemplu, a instala unități de plasare în carantină și echipamente, în scopul asigurării securității pentru echipele medicale care vin din întreaga lume”, a precizat Barack Obama.
Însă, „chiar dacă se va face acest lucru, vor trebui să treacă multe luni pentru ca problema să poată fi ținută sub control în Africa”. „Iar dacă nimic nu se va face în prezent și virusul se va răspândi în Africa și în alte regiuni ale lumii, el ar putea să înregistreze mutații”, a atenționat liderul american, subliniind că acesta „se transmite mai ușor și reprezintă un adevărat pericol pentru SUA”.
Deocamdată nu există un vaccin împotriva Ebola, însă Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a decis să utilizeze imediat tratamente experimentale, sperând că un vaccin va exista în noiembrie.
Potrivit OMS, circa 4.000 de oameni au fost infectați cu Ebola de la începutul anului și peste 2.000 au murit.
Sursa: Agerpres

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI