”Eu cred că o analiză este absolut necesar de făcut și acele ministere care nu au mers trebuie regândite, din toate punctele de vedere. Nu se poate să nu dai performană, nu se poate”, a spus Andronescu.
Senatoarea PSD a mai spus că în prezent este o altă așteptare de la oameni față de acum 20 de ani.
”Oamenii, acum, din cât îmi dau seama, și privesc cu ochii larg derschiși, au mult mai multe așteptări iar Guvernul este cel care trebuie să răspundă prin performană acestor așteptări ale populației”, a mai arătat Andronescu, precizând că premierul Mihai Tudose este cel care face analiza guvernării.
”Este obligația sa și a PSD și a coaliției de guvernare să ia în discuție aceste lucruri, pentru că plata o face partidul. Este nevoie de exigență”, a mai spus senatoarea PSD.
Zvonurile privind restructurarea Guvernului, la început de an, au apărut deja, imediat după demisia ministrului Apelor și Pădurilor, Doina Pană. Președintele executiv al PSD Niculae Bădălău a declarat, la Digi 24, că este posibil ca Guvernul să fie format din 16 ministere, în loc de 24.