„Eu nu aş dori nimănui să se întoarcă în timp 20 de ani şi să găsim sistemul de învăţământ de atunci, cred că niciunuia dintre noi nu i-ar mai conveni ceea ce ar găsi în sistemul de învăţământ. Sistemul a evoluat şi datorită acestor proiecte derulate cu ajutorul Băncii Mondiale, cu ajutorul Comisiei Europene, cred că au adus mult suflu în plus în sistemul de învăţământ”, a spus Andronescu.
În opinia sa, proiectele de educaţie se derulează într-o perioadă care nu este deloc simplă nici pentru învăţământul românesc.
„Într-o perioadă cum este aceasta trebuie să căutăm soluţii pentru a ieşi cu mai multă uşurinţă. Sunt multe proiecte pe care MECTS le-a dezvoltat şi destinate învăţământului preuniversitar. Proiectele acestea reprezintă mai mult decât un conţinut pentru învăţământul preuniversitar, reprezintă şi o punte de comunicare între cele două subsisteme ale sistemului naţional de învăţământ”, a subliniat rectorul.
Andronescu a afirmat că se gândeşte ca în universitatea al cărei rector este să încerce să construiască chiar o structură instituţională care să fie interfaţă pentru inspectoratele şcolare şi inspectorii care se ocupă cu formarea continuă, pentru că în felul acesta poate primi feedback din partea învăţământului preuniversitar pentru a şti ce trebuie făcut şi pentru a avea un învăţământ de calitate.
„Niciun curriculum bun nu poate înlocui ce face profesorul cu sala de curs”, a susţinut Andronescu.