„Din păcate este o prevedere legală. Până în clasa a III-a nu îi poate lăsa repetenţi, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui lucru, pentru că iată unde suntem: ajungem la clasa a VIII-a şi atunci constatăm că nu ştiu să scrie bine, să calculeze şi 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa aa VIII-a. Obiectivele trebuie să le stabilim prin lege şi fişa postului profesorului”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la Digi24.

Ministrul Educației este de părere că obiectivul de a nu lăsa repetent un copil de clasa I este o greşeală.

„Te străduieşti mai mult să-l înveţi ce trebuie să-l înveţi”, a completat Ecaterina Andronescu.

De cealaltă parte, părinții nu sunt de acord cu propunerea ministrului Educației. Președintele Federației de Părinți din Preuniversitar, Iulian Cristache, a anunțat că ideea Ecaterinei Andronescu nu va fi susținută și că părinții nu au fost consultați.

„Cum să punem anatema pe un copil de 7 ani, care de-abia se obișnuiește cu mediul școlar. Oare rolul profesorului este de neglijat? Dacă vom avea 6-7 elevi în situația de a fi lăsați repetenți, domnii profesori se pot ‘spala pe mâini?”, a scris Cristache, pe Facebook, potrivit edupedu.ro.


Citește și

Copilul înfiat de Viorica Dăncilă. Destinul celor 8 copii din familia Malancu, dintre care cel mic a fost adoptat de prim-ministrul României!

 
 

Urmărește-ne pe Google News