Lotul olimpic al României a căștigat cinci distincții la Olimpiada Internaţională de Fizică 2018, obținând o medalie de aur, două medalii de argint și două de bronz.
Astfel, după performanța din 2017, Petru Cotruț, elev al Liceului Internaţional de Informatică din București, și-a trecut în palmares încă o medalie de aur, a anunțat, luni, Ministerul Educației.
Sabina Drăgoi și Ștefan Dolteanu, colegii săi de la Liceul Internaţional de Informatică din București, au fost medaliați cu argint, în timp ce Cosmin Andrei (Liceul Internaţional de Informatică din București) și Răzvan-Mihai Ursu (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța) au intrat în posesia medaliilor de bronz.
Potrivit Ministerului Educației, concursul constă în susținerea a două probe (una teoretică și una experimentală) cu durata de cinci ore fiecare. Scorul maxim ce poate fi obținut de un concurent este de 50 de puncte (30 de puncte la proba teoretică și 20 la proba experimentală).
A 49-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Fizică s-a desfăşurat la Lisabona, în perioada 21-29 iulie, reunind peste 400 de concurenţi din 90 de ţări.
Prima Olimpiadă Internaţională de Fizică a avut loc în 1967, în Polonia, cu participarea a cinci țări, inclusiv România. Țara noastră a găzduit competiția de două ori (1972 și 1983).
Delegaţia României a fost coordonată de Delia Davidescu, cadru didactic la Liceul Internaţional de Informatică din Capitală și Adrian Dafinei, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!