Incidentul șocant a avut loc, duminică, când salvatorii au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină în zona gării din localitatea Zăvoi, județul Caraș-Severin. Un echippaj de Ambulanță de la Oțelu Roșu a fost trimis de urgență la fața locului.
După ce au început să acord primul ajutor unui rănit, atât șoferul, cât și asistentul mecial au fost luați de bătaie de membrii unui clan de romi, informează caransebes.ro.
Deși a fost lovit cu pumnii și picioarele, șoferul a fugit și a reușit să sune la 112 ca să ceară ajutor. Polițiștii din Oțelu Roșu au trimis la fața locului mai multe echipaje.
Până la sosirea forțelor de ordine, asistentul medicale a fost bătut în interiorul autosanitarei.
Atât șoferul, cât și asistentul ambulanței au fost transportați la Spitalul din Caransebeș, unde au fost internați. Potrivit medicilor, asistentul s-a ales cu câteva coaste rupte și acuză dureri de cap, după ce a fost lovit cu bestialitate.
Polițiștii au precizat că o parte dintre autorii atacului au fost identificați, iar pe numele acestora au fost deschise dosare penale.
Citește și STENOGRAME/ Visul de latifundiar al unui proxenet „faultat” de DIICOT: „Pierdusem o jumate de milion. Tocmai când voiam să mă apuc să fac un bloc”
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!