În Pasul Tihuţa, Bistriţa- Năsăud, stratul de zăpadă măsura ieri la prânz cinci centimetri, astfel că drumarii au intervenit cu peste 40 de tone de antiderapant. Şoferii sunt sfătuiţi să nu pornească la drum dacă nu au maşinile dotate corespunzător. Acestea trebuie obligatoriu, dacă pe carosabil este zăpadă sau polei, să aibă cauciucuri de iarnă. Cu toate acestea, unii conducători auto nu au respectat acest lucru, astfel că s-au înzăpezit, ieri, pe Transalpina. Un şofer a rămas blocat în cursul nopţii de duminică spre luni, când, întorcându-se în ţară din străinătate, a decis să ajungă acasă, la Giurgiu, după ce trece pe Transalpina. Bărbatul a fost recuperat de salvamontişti, însă autoturismul său a rămas pe munte, urmând să fie recuperat în momentul în care condiţiile meteorologice vor permite acest lucru.
Urmează trei zile de frig
Potrivit estimărilor realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie, în următoarele zile temperaturile vor fi în scădere, în toate regiunile ţării, însă după 28 noiembrie vor mai creşte, până în jurul datei de 8 decembrie rămânând predominant pozitive. Astfel, dacă în zilele următoare temperaturile vor scădea chiar şi până la -10 grade în Transilvania, după 1 decembrie vor urca din nou chiar şi până la 9 grade Celsius.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News