La podcastul Andreei Roșca „Vast and curious”, Valentin Lazea a vorbit despre ce ar trebui să facă românii, în condițiile în care își doresc un trai mai bun. Una dintre variante se referă la renunțarea la călătoriile cu avionul și la refolosirea lucrurilor. De doi ani de zile băncile centrale practică dobânzi real pozitiv. Ceea ce va face un iad din viața datornicilor. Ideea este așa: nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai, deja trăiți cu mult peste posibilități. Refolosiți lucruri, reparați-le, sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun, nu mai călătoriți cu avionul, ci cu trenul”.

„Era o chestie foarte riscantă până la 1914”

Traiul pe datorie al românilor, dar și apetitul pentru credite nu sunt deloc o soluție. Această practică, arată Lazea, este una riscantă, atât pentru economiile personale, cât și pentru economia țării. 

„Generațiile tinere își închipuie că a existat credit dintotdeauna. Creditul, traiul pe datorie era o chestie foarte riscantă până la 1914 și foarte izolată. Da, traiul pe datorie era o excepție. Chiar era o rușine ca muncitor american să iei credit. După care am început primele forme incipiente. Ford și primii fabricanți de mașini, pentru că erau scumpe mașinile, au dat credit pentru oamenii pe care îi cunoșteau foarte bine pentru ca aceștia să-și ia mașină. După aceea a intervenit așa-numitul revolving credit. Marile lanțuri de magazine americane au zis: «îi știm pe clienții aceștia așa că le dăm pe datorie ca să cumpere tot de la noi marfă». Erau o chestie strict personalizată”, spune economistul șef al BNR.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News