Nu toți conducătorii auto știu însă ce este și cum funcționează ECU. De aceea, ne-am gândit ca în articolul de față să-ți spunem tot ceea ce trebuie să știi despre această componentă.

Ce este ECU și ce rol are

Acronimul ECU vine de la Engine Control Unit și reprezintă creierul motorului unei mașini, computerul motorului cu injecție controlată electronic, care asigură o funcționare optimă a agregatului.

Cunoscut și sub numele de mod de comandă al sistemului de propulsie, ECU este localizat de regulă la nivelul tabloului de bord și are rolul de a regla activitatea sistemelor și senzorilor de la motor.

ECU „citește” toți senzorii și interpretează datele furnizate de celelalte componente ale mașinii, le stochează pe baza unor hărți de performanță și le folosește pentru a asigura o funcționare cât mai bună a motorului, dar și un consum redus de carburant. ECU prelucrează aceste date printr-un program special (algoritm).

Astfel, unitatea de control a motorului decide parametrii de funcționare ai motorului, iar în timp reușește să învețe modul de funcționare al acestuia ținând cont și de modul de utilizare al șoferului. Cu alte cuvinte, reușește să optimizeze propulsorul astfel încât să fie cât mai eficient.

Când știi că ECU s-a defectat

Orice problemă care apare la nivelul blocului motor este semnalizată prin aprinderea în tabloul de bord a unui martor de avertizare, care se numește „Check Engine”.

Martorul „Check Engine” este la fel de important ca oricare martor de bord. De aceea, dacă se aprinde, este recomandat să nu îl ignori și să mergi cât mai repede cu mașina într-un service autorizat pentru a primi asistență de specialitate.

De asemenea, nu este recomandat să amâni diagnosticarea eventualelor defecțiuni pe care acest martor le semnalează. Dacă vei face asta este posibil ca daunele să fie mult mai mari și mai costisitoare.

Detaliu ecran al software-ului de reglare ECU cu harta de performanță deschisă

Ce probleme determină defectarea ECU

Funcționarea necorespunzătoare a ECU poate provoca apariția unor defecțiuni la nivelul motorului. În consecință, dacă semnalul luminos menționat anterior se va aprinde, înseamnă că unitatea ECU s-a defectat.

Dacă martorul stă aprins continuu nu înseamnă neapărat că mașina a suferit o defecțiune gravă. Dar este recomandat să mergi într-un service pentru a face o verificare cu o interfață de diagnoză (OBD-II).

În același timp, deoarece ECU controlează și optimizează modul de funcționare al mașinii, o problemă ivită se va reflecta și asupra consumului de combustibil. Motorul va pierde din putere, ceea ce este echivalent cu un consum crescut și cu emisii masive de fum. În timp, toate acestea vor spori riscul de defectare a motorului.

Defectarea ECU poate provoca probleme la aprindere, care se traduc prin dificultăți la pornirea motorului. În cazul în care această problemă persistă va trebui să faci o programare în service pentru o verificare de specialitate pentru a se putea stabili dacă este vorba despre defectarea ECU sau de o problemă de altă natură.

Urmărește-ne pe Google News