Asta doreşte să instaleze primarul Sucevei, Ion Lungu, la intrările în municipiu. Edilul-şef al oraşului a spus într-o conferinţă de presă că pentru această investiţie a fost alocată suma de 500.000 de lei şi că proiectul este dat în studiu.
„Vor fi porţi de intrare de genul Arc de Triumf, iluminat pe timp de noapte”, a spus primarul. El a precizat că prima poartă de intrare va fi amplasată pe E 85 la intrarea dinspre municipiul Fălticeni. Lungu a arătat că se caută în prezent amplasamentul astfel încât terenul să aparţină domeniului public şi să existe şi sursă de energie electrică.
CJ Suceava a montat în urmă cu doi ani, la intrarea în judeţul Suceava la limita cu judeţul Iaşi, o poartă de intrare în stil bucovinean, iluminată pe timp de noapte, inscripţionată cu textul „Bucovina-Ţinutul Mănăstirilor”