În pregătirea ediției aniversare, echipa festivalului a lucrat de la început cu două scenarii: primul lua în calcul revenirea la perioada obișnuită pentru TIFF, datele anunțate inițial fiind 28 mai – 6 iunie, iar cel de-al doilea miza pe faptul că evoluția pandemiei va permite reluarea proiecțiilor în formula de anul trecut.
Contextul actual și informațiile oferite de autorități au determinat datele finale pentru TIFF 2021: 23 iulie – 1 august.
Se lucrează la o ediție mixtă, cu proiecții în aer liber, dar și în interior (dacă o va permite contextul, în limita capacității stabilite de autorități), cu speranța că normele privind organizarea evenimentelor publice în aer liber se vor alinia celor din majoritatea țărilor europene, unde numărul de persoane admis urcă la 1.000 sau mai mult.
Măsurile de siguranță vor fi, ca și anul trecut, prioritare.
TIFF a fost primul mare festival european care a avut loc fizic anul trecut, în timpul pandemiei, la un asemenea nivel. Măsurile stricte implementate de echipă au făcut ca acei 45.000 de participanți să urmărească filme în aer liber, în deplină siguranță, în 14 locații din Cluj și din împrejurimi, locații în care echipa intenționează să revină și în 2021.
„Cu filme proaspete și proiecții aniversare, inițiative de dezvoltare pe termen lung și clipuri din arhiva festivalului, cine-concerte, expoziții, albume de colecție, dar și locații inedite pe harta unui oraș aflat într-o continuă reinventare, TIFF.20 își propune să ofere nu doar o ediție-vaccin și un eveniment memorabil, ci și speranța redobândirii unei normalități aproape pierdute”, a spus Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.
Ca și anul trecut, o selecție de filme va putea fi vizionată online, pe platforma de streaming TIFF Unlimited.
FOTO: TIFF
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro