23.291 persoane vaccinate au fost vaccinate în cele trei zile de maraton. La Sala Palatului au fost 12.784 persoane vaccinate cu Pfizer și 1.528 cu Johnson&Johnson, iar la Biblioteca Națională 8.125 persoane vaccinate cu Pfizer și 854 cu Johnson & Johnson.

„A fost un real succes, pentru că încă 4.600 de persoane s-au prezentat pentru vaccinare”, a spus Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.

2.200 dintre aceștia au făcut prima doză cu vaccinul Pfizer, iar 2.400 au făcut vaccinul în doză unică produs de Johnson & Johson.

„Orice persoană vaccinată înseamnă un succes. Nu am stabilit o țintă, dar cifrele sunt impresionante”, a spus Jinga, unul dintre organizatorii evenimentului.

Întrebat unde își vor face rapelul cele 2.200 de persoane care s-au vaccinat în cadrul ediției a doua a maratonului, acesta a explicat că oamenii pot merge în orice centru de vaccinare, doar cu buletinul.

La prima etapă a maratonului, desfăşurată în perioada 7-10 mai 2021, s-au vaccinat 20.360 de persoane. Acum, la a doua ediție, cei mai mulți dintre ei au venit pentru a face rapelul cu vaccinul Pfizer/BioNTech.

Potrivit bilanțului oficial, în total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 4.299.481 de persoane.

Dintre acestea, 789.572 au primit prima doză, iar 3.509.909 au primit ambele doze

 
 

Urmărește-ne pe Google News