ComenteazăRomânului îi place iarna doar dacă o poate spiona de la căldurică. Ne place să vedem zăpada numai la televizor. Am auzit de o sută de ori oameni care căscau gura la ştirile cu turiştii care fac schi: “Uite-i şi pe tâmpiţii ăştia, se duc să-şi rupă gâturile la munte, în loc să stea pe fundul lor, acasă! Asta-i vreme de stat cu cracii în sus, în omătul din Sinaia? Aşa le trebuie, să-şi rupă noada, să vadă cum e!”. Apoi, cârtitorii se duc, târşâindu-şi papucii, către frigiderul care oferă o gamă variată de spirtoase. Un obicei sănătos, zic ei. Căci ce te poate încălzi mai rapid, în buricul iernii, decât un ţoi de şnaps?
Pe vremea când copiii ştiau ce înseamnă cuvântul “sanie”, nu aveai loc de ei în jurul blocului. Acum, ăştia mici aud numai varianta lexicală “săniuţă”, ceva care nu alunecă pe omătul parcurilor, în schimb, alunecă pe gâtul părinţilor. Stăteam ieri în geamul lărguţ deschis, ca să adulmec scamele de zăpadă care plonjau din cer. Asemeni multora, mi-am petrecut ninsoarea cu coatele pe pervaz. Afară, nici urmă de plod care să behăie ca un miel pe imaş, exaltat de nămeţi. Din când în când, trecea câte-un copil pe trotuar, cu mă-sa mare după el. Ăla mic nu ştia că e iarnă, cred, pentru că n-a scos nici o clipă ochiul din smartphone. Dacă era cumva pe Facebook, presupun că a aflat de la vreun coleg că a nins. Şi mai mult ca sigur că i-a răspuns ăluia ca în gluma aia (care a cam încetat să fie glumă): “Seriooos, mă? A nins la noi? Dă şi mie linku!”.
Nu sunt copiii de vină. Îi bombănim şi spunem că se deteriorează specia, că se nasc numai mutanţi, că suntem în faţa unui cataclism genetic. Nu, doamnelor şi domnilor, situaţia e cu mult mai simplă. Suntem din ce în ce mai leneşi, mai nesimţiţi şi mai puţin conştienţi de bizara noastră degradare psihologică. Tot ceea ce, cu ani în urmă, presupunea să alergi, să ţopăi pe terenul de sport, să dai din craci pe pista de atletism sau măcar să-ţi salţi fundul din fotoliu, ca să dai televizorul mai tare (fiindcă telecomanda exista numai prin filmele SF), a ajuns astăzi istorie prăfuită.
Iernile nu mai conţin nici un derdeluş, mulţi copii habar n-au ce e ăla. Am văzut părinţi care îşi cafteau odrasla fiindcă se tăvălea prin zăpadă. “Răceşti, dobitocule!”, şi-a avertizat o mămucă băiatul. M-aş fi oprit şi i-aş fi spus distinsei proaste: “Mai bine face acum un guturai decât să facă mai târziu crize de inimă, de la atâta sedentarism, fast-food şi cocoloşeală!”. Dar nu i-am spus, era genul de muiere care şi-ar fi rupt gentoiul pe cocoaşa mea, fiindcă am îndrăznit să-i dau un sfat salvator.
Iernile nu mai conţin nici un derdeluş, mulţi copii habar n-au ce e ăla. Am văzut părinţi care îşi cafteau odrasla fiindcă se tăvălea prin zăpadă. “Răceşti, dobitocule!”, şi-a avertizat o mămucă băiatul.