Editorial de Alice Năstase Buciuta | Amantul neamţ şi românul poet

Apoi, în caietele lor, au de copiat mai întâi, cuvânt cu cuvânt, cerinţa exerciţiului din manualul şcolar, indiferent dacă cerinţa are cinci cuvinte sau cincizeci. Numai asta le ia un sfert de oră pe puţin. Apoi purced la a comite adunări şi scăderi, înmulţiri şi împărţiri, probleme cu segmente, ecuaţii cu ţâşpe necunoscute, analize de propoziţii din punct de vedere morfologic şi de fraze din punct de vedere sintactic, fără care cumva să încurce între ele locuţiunile verbale cu cele adverbiale, pronumele personal cu cel reflexiv sau cu nesuferitu ăla de pronume de întărire.
Ca să se încălzească pentru exerciţii, recită mai întâi tabla înmulţirii de la unu ori doi – doi, până la zece ori zece – o sută, apoi spun, papagaliceşte, eu, mie, îmi, mi, al, a, ai, ale mele, pe mine, mă, mi, după care asudă conştiincios pe caiete.
Când termină de scris, se apucă de învăţat munţii Americii de sus până jos şi de la Est la Vest, râurile Eurasiei de la Nistru pân la Tisa şi mult mai încolo, elementele anatomice ale moluştelor şi toţi sfinţii din calendare, că fac şi religie, dar nu din credinţă, ci fiindcă altfel ar trebui să stea singuri pe holul şcolii o oră întreagă şi să se uite pe pereţii cu igrasie, eventual înghiontiţi de mopul vreunei femei de serviciu.
Nu există nimic mai de preţ decât timpul şi puterea de a lua singuri, cu propria judecată, decizii care să ne conducă spre fericire şi bunăstare. Şcoala învechită în care ne ducem copiii cu o frenezie egalată doar de aceea cu care trimitem politicienii la DNA îi văduveşte pe cei pe care îi iubim cel mai mult pe lume şi de una, şi de cealaltă.
Românul s-a născut poet şi aşa vrea să rămână. De aceea, copiii noştri învaţă să recite pe de rost informaţii dintre care 90% nu le vor folosi niciodată. Eu îi ascult, dar nu reţin nimic din ce bombăne ei acolo, că-s bătrână, iar amantul cel neamţ al cărui nume începe cu Al şi se termină cu zheimer mi-a cam sucit minţile.
Dar îi urmăresc cu caietul în mână şi, ca o mamă bună ce sunt, din când în când le şterg lacrimile de deznădejde, mucii de disperare şi toate speranţele că, peste ani, chinul de azi va folosi la fericirea de mâine. Aş!

Urmărește-ne pe Google News