Editorial de Alice Năstase Buciuta: Ambiții mari și iubiri mici

Abia apărut pe ecrane, filmul “Everest” m-a obligat să mă gândesc cât de mult e orgoliu şi câtă pasiune în ceea ce facem, cât de tare ne mână de la spate ambiţiile, uneori absurde, şi cum putem, atât de adesea, să confundăm zvârcolirile propriului ego cu iubirea, cu devenirea, cu descoperirea de sine.
Există pe pământul ăsta oameni care vor să se caţere pe cel mai înalt munte de pe Pământ ca să capete alt statut în ochii celor din jur. Care nu caută peisajul de-o frumuseţe sublimă pe care îl poţi vedea din mijlocul cerului străpuns de stânci, ci o performanţă care să-i legitimeze ca oameni puternici, care şi-au permis o extravaganţă splendidă şi, pe deasupra, iacătă că au avut şi porcoiul de bani ca s-o facă!
În curând, pe Everest vor ajunge mai mult bogătaşi legaţi fedeleş, cu oxigenul la gură şi târâţi până în vârf de munte de câte o echipă de şerpaşi, şi mai puţin alpinişti mistuiţi de dorinţa de a-şi duce visurile până dincolo de nori. În curând, şi spaţiul cosmic va fi invadat de nave de croazieră care vor hâţâna între Lună şi Marte pământeni care nu mai ştiu ce să facă cu timpul şi cu banii, aşa că s-au antrenat câţiva ani, au plătit câteva averi şi şi-au îngăduit o plimbare cum n-a mai fost alta…
Nu facem la fel şi cu relaţiile noastre? Uneori, ne îndârjim să dăm pe brazdă tot felul de personaje infidele şi indigeste, în numele unei iubiri pe care ne promitem că o vom împlini cu orice preţ. Stăm cu ochii cât cepele aţintiţi asupra unor mincinoşi, ca să-i prindem cu neadevărul, apoi să-i implorăm să nu mai facă aşa ceva şi să-i iertăm.
Vânăm înşelătoriile, amantlâcurile, conturile ascunse de e-mail şi sms-urile ilicite ale partenerilor noştri, ştiind prea bine că nu avem puterea să-i părăsim – ce? să-i înhaţe altcineva?!- şi doar ca să le arătăm că ei sunt de vină, ei ne fac să suferim, nevrând să ne răsplătească iubirea…
Cât e, de fapt, orgoliu, câtă e ambiţie şi câtă dragoste pură în relaţiile în care unul nu vrea, nu poate sau nu se hotărăşte, iar celălalt nu e-n stare să accepte că, de data asta, nu i-a ieşit pariul cu sine însuşi?
Vrem să arătăm în ochii celorlalţi mai bine decât ne vedem cu propriii ochi. Iar pentru asta suntem în stare de tot felul de acrobaţii, de la căţăratul pe munţi până la coborârea în hăurile celor mai caraghioase tertipuri, din pricina cărora vom ajunge să hohotim, cândva. De plâns sau de râs, cum ne-o fi norocul!

Urmărește-ne pe Google News