Editorial de Alice Năstase Buciuta | Cât ai fumat, cât ai răbdat

Desigur, dacă îndrăzneşti să spui asta în autogară, s-ar putea să capeţi mai mult, cum ar fi o palmă peste mutra ta nasoală de nefumător. Dacă ai curajul să comiţi nelegiuirea protestului într- un mediu mai elevat, poţi să te alegi cu ceva nu atât de agresiv, poate doar cu o poreclă de care să nu mai scapi ca de râie, ceva nostim gen “boul moralist”, “nas înfundat” sau “demodatu fără smoking”, care să ateste pentru tot restul zilelor tale cât de scorţos şi de nesociabil eşti, spre deosebire de amicii tăi care petrec timp preţios împreună la ţigară, într‑o uniune distinsă, adunată sub semnul vălătucului gri.
Am nimerit o dată, anul trecut, într-o adunare ecologistă în care oamenii scandau pătimaş nişte lozinci menite să demonstreze iubirea lor neţărmurită pentru mediu, pentru natură, pentru întoarcerea la valorile esenţiale ale păcii şi curăţeniei.
Blocaseră, fără autorizaţie, un bulevard, fiindcă prea nobilă era cauza lor ca să le pese că mai există oameni care vor să ajungă acasă la timp. Iar jumate dintre ei aveau ţigări în mână, pe care le scuturau unde apucau, apoi striveau mucurile pe caldarâm.
“De ce fumezi dacă vrei să salvezi natura?”, l-am întrebat cam nervoasă pe un hăndrălău care‑şi scuturase ţigara chiar pe capota mea. Iar el mi-a ars un bombeu în aripa maşinii, de mi-am înghiţit iute orice întrebare, ca să nu fiu nevoită să înghit vreun chiştoc aprins în numele restabilirii relaţiei armonioase între organisme şi mediul lor de viaţă.
Cunosc un aşa-zis yoghin care fumează ca un turc, un maratonist care fumează ca un şarpe, o grămadă de cântăreţi care fumează ca nebunii. Şi am întâlnit până şi o doamnă care practica terapia cu îngeri, care cu o mână mângâia aripile nevăzute, iar cu cealaltă aburca mahoarca la gură.
Dar dincolo de uimirea faţă de nepotrivirea între profesiile sau pasiunile celor care fumează şi viciul lor destul de urât mirositor, continui să mă minunez de seninătatea cu care cei care duhănesc de zor, arzându-şi banii şi sănătatea în apucături cu pretenţii boeme, sunt convinşi că au dreptul să decidă şi asupra bojocilor celor din jur, ca şi cum plămânii noştri ar fi nişte bunuri comune, iaca, nişte bureţi rozalii sau cenuşii, în funcţie fie de cât ai fumat, fie de cât ai răbdat.

Urmărește-ne pe Google News