Editorial de Alice Năstase Buciuta – Cine pe cine pupă la sfârşit?

Noi am crescut sub magia basmelor care se terminau cu “şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe”. Copiii zilelor noastre, însă, nu mai cred în asemenea poveşti. Mulţi au învăţat pe propria piele cum e să faci slalom între weekendul cu mama şi vacanţa cu tata sau să te prefaci că-ţi sunt dragi şi plozişorii tatei făcuţi cu mama vitregă, şi zgâmboii mamei concepuţi cu al doilea soţ.
Şi-atunci, cu ce cote de audienţă să le mai spui celor mici că dragostea vine călare pe un cal alb şi nu mai pleacă niciodată, când ei ştiu deja că lucrurile nu stau chiar aşa? Rata divorţurilor în lumea în care trăim a crescut atât de mult, încât făuritorii de poveşti s-au simţit depăşiţi de situaţie.
Marile producţii hollywoodiene realizate pe baza unor scenarii clasice au cârlionţat finalurile în aşa fel încât să le alinieze vremurilor pe care le străbatem. După un weekend în care, dorindu- mi să evit certurile între copiii lui, copiii mei şi copilul nostru, am decretat că facem un maraton de filme, lucrurile s-au lămurit şi în capul meu. În Maleficent, Angelina spune lămurit, cu guriţa sa legendară, că nu există iubiri adevărate.
Şi filmul chiar îţi demonstrează asta. Băiatul care o iubeşte pe Maleficent o trădează şi-i taie ce are ea mai de preţ – nu spun ce, ca să nu vă stric plăcerea vizionării -, prinţişorul menit s-o salveze pe frumoasa din pădurea adormită e mototol, se împiedică şi, până la urmă, adoarme şi el, iar sărutul adevăratei iubiri se dovedeşte a fi cel dintre zâna ursitoare şi prinţesă, fiindcă nici o iubire nu poate fi mai profundă şi mai vie decât cea a fiinţei care te-a crescut şi te-a ocrotit din prima ta zi. Şi cam la fel se întâmplă şi în Frozen.
Prinţul menit să aplice pupătura salutară pe boticul îngheţat al Annei e un şarlatan, băiatul simplu care o iubeşte nu e-n stare să ajungă la timp pentru misiunea de salvare, iar sărutul şi lacrima adevăratei iubiri sunt nu de la un băiat pentru o fată – cum ştiam noi, demodaţii – ci de la o soră iubitoare pentru surioara ei mai mică… Copiii noştri nu mai învaţă din poveşti şi din filme că există “şi‑au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe”, ci află altceva folositor: să fie prudenţi când se îndrăgostesc şi să nu uite că amorurile vin şi se duc, dar cei lângă care ai crescut îţi rămân alături mereu. Asta dacă nu mor subit, ca-n Cenuşăreasa. Dar aceasta este o altă poveste, cu altă morală, pe care o voi desluşi într-un alt weekend cu filme multe şi copii greu de strunit.

Urmărește-ne pe Google News