Editorial de Alice Năstase Buciuta | Feţe şi fiţe bisericeşti

Am găsit acolo un puhoi de enoriaşi care, nu ştiu de ce, la ora şapte seara, se prosternau claie peste grămadă. Am căutat taraba cu lumânări. Pe zidul lăcaşului de cult era lipit un carton care ne ruga frumos, cu pixul, să nu ne mai bulucim în biserică pentru achiziţionarea de materiale consumabile, ci să apelăm şi la centrul de desfacere cu amănuntul, aflat în curte.
Am virat, deci, spre chioşc, unde era o coadă formată preponderent din evlavioase cu burice goale. În faţa mea, două creştine cu nişte tanga din ăştia ieşiţi din paltonaş se întrebau una pe alta: fată, nu dăm şi noi o acatistă? (sic!).
Da, fată, da trebuie să scrii ceva pe ea! – a lămurit-o tovarăşa ei, scoţându-şi dintre dinţi, cu unghia falsă, nişte boabe de mac. Păi şi e vreun formular, ceva? – vru să ştie prima cucernică. Ailaltă n-a răspuns, dar s-a ridicat şi mai mult pe catalige, ca să vadă dacă aveau tipizate. Am cumpărat zece lumânări şi am căutat un loc să le aprind. Era coadă şi la Vii, şi la Morţi.
Cei care ajungeau la destinaţie se închinau câte-un sfert de oră. După calculele mele, urma să înnoptez în picioare, ca barza. Prin urmare, cu toate remuşcările mele creştineşti, am renunţat. Am intrat apoi în biserica propriu-zisă, unde credincioşii se îndesau până făceau vid între ei, ca parizerul ţiplat.
Mai pupau icoane, mai leşinau, se mai ocărau, deci tot ce ţine de rutina închinăciunii. Am ieşit din biserică laolaltă cu un claustrofob de culoare verdegri, pe care-l purtau pe braţe nevastă- sa şi ţârcovnicul. De-a-ndăratelea, am părăsit proprietatea sfântă, închinându-mă cu o mână, iar cu cealaltă mână răspunzând la mobil – mă suna, în sfârşit, amica mea, ajunsese la terasă.
Lumânările s-au scufundat în nisipurile mişcătoare din poşeta mea şi-am uitat de ele. Mi-am amintit abia când, aflându-mă la un eveniment fiţos, am căutat ceva în geantă şi, într-o fatală secundă de neatenţie, le-am excavat şi le-am catapultat pe parchet, în pufneala generală. Iar ăsta n-ar fi fost chiar un tablou suprarealist, dacă în mâna liberă nu ţineam un whisky.

Urmărește-ne pe Google News