Am citit ieri şi alaltăieri pe internet argumente profumat mergând de la cele mai sofisticat construite şi ajungând până la cele mai simplist-bădărane. Fumătorii nervoşi, dar inventivi scriau ba că au citit ei undeva că fumatul pasiv nici nu face chiar aşa de rău pe cât se vaită fiţoşii ăia nefumători, ba că e o mişcare subversivă de distrugere a micilor întreprinzători care şi-au vârât creativitatea şi economiile în restaurante al căror profit va scădea, de-acum, dramatic.
“Nu vă gândiţi cât rău le faceţi oamenilor de afaceri?”, se întrebau fumătorii învăţaţi să-şi aprindă ţigara în timp ce alţii mănâncă, gata să consimtă că ar fi un gest de sprijinire onestă a antreprenoriatului îngăduirea nu doar a fumatului, ci şi a consumului de droguri sau organizarea de lupte de cocoşi în baruri şi taverne.
Fumătorii mitocani scriau că şi pe ei îi enervează jegoşii sau minoritarii, dar că nu cer să se dea legi împotriva acestora. Iar un domn intelectual indignat a decretat că activiştii antifumat sunt cretini. Dintre toate viciile lumii, fumatul este singurul care face un rău direct asupra oamenilor nevinovaţi, îmbolnăvindu-i, îmbâcsindu- i, luându-le aerul şi viaţa.
Cei care se droghează, beau sau mănâncă prea mult îşi duc singuri povara aşezată pe creier, ficaţi sau burţi, dar lăcomia lor nu-i va îmbolnăvi pe cei de alături. În schimb, fumătorii flutură beţele morţii cu mândrie, distincţie şi, cred ei, eleganţă pe sub nasul celor care au ales altfel de drum prin viaţă, fără să le pese dacă plăcerea lor înseamnă neplăcerea, boala sau moartea altuia.
Nu găsesc nici un argument decent prin care într-o ţară cu ifose occidentale, dar cu fumuri doar de sărăcie, moarte şi incendii, să se fumeze peste tot. Nu sunt în stare să inventez nici un motiv pentru care aş putea fi de acord ca părinţii iresponsabili să-şi afume copiii nevinovaţi.
Nu pot să născocesc nici o idee prin care să declar fumatul, adică arderea banilor proprii şi preschimbarea lor în boală şi miros urât, o acţiune dezirabilă, care ar trebui apărată ca un drept al omului.
În zile în care vedem cu toţii cât de greu e să lupţi pentru viaţă, în vremuri afectate de criză, sărăcie şi neajunsuri, mi se pare că dăm dovadă de prea mult egoism revendicând dreptul la risipă, la fum şi la moarte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News