ComenteazăEu m-am lămurit, însă, şi pe propria piele, când ne-a vizitat un prieten plecat în Canada de mulţi ani. În noaptea noastră nesfârşită de stat la poveşti şi amintiri, am ajuns, inevitabil, să descoperim cât de mulţi amici comuni avem. Ne-am bucurat şi ne-am întristat constatând cât de mulţi dintre cei buni din şcolile noastre şi-au luat tălpăşiţa şi diplomele şi au reîntemeiat peste ocean o lume. Şi apoi ne-am delectat cu picanterii din vieţile cunoscuţilor. Dragoş cum mai arată? Dar nevastă-sa cu ce se ocupă? Copiii lor cum sunt? Mihaela s-a măritat pe acolo? Tot cu un român?
Ce mică e lumea! Vai, ce păcat, Dan s-a apucat de băut şi s-a îngrăşat. Noroc că-l ţine nevastă- sa. Care, aia pe care a ţinut- o el toată viaţă? Hai, mă, că nu era frumoasă deloc, îţi place ţie, dar era urâtă spaimă! Şi mai era şi rea pe deasupra, cum sunt toate astea urâte. Dă-i încolo de blugi, ce, tu judeci oamenii după cum le vin blugii? Lasă, mai bine să dăm noroc şi să ne bucurăm că ne-am întâlnit! N-au trecut nici două săptămâni de la reîntoarcerea prietenului meu în prospera sa ţară adoptivă şi am început să primesc veşti, mai întâi voalate, că întâlnirea noastră a făcut înconjurul lumii. Apoi s-au declanşat reproşurile. Chiar am zis despre nevasta lui Dan că era urâtă şi rea?
Păi n-am priceput că ea ţine casa? Şi ce, mi s-a urcat la cap că aş fi eu frumoasă şi bună? Dar altă treabă nu am decât să îmi amintesc de o femeie pe care n-am văzut-o de zece ani? Ttttzzz, e foarte supărată, i-a spus şi mamei ei din România, care e foc şi pară, o să mă sune să mă ocărască… N-am mai avut curajul să zic nimic, deşi mi-a zvâcnit mâna spre telefon, să-mi sun prietenul, mai exact fostul prieten, în Canada, şi să-i zic vreo două.
Dar am renunţat. M-am gândit ce savuroase ar fi şi poveştile despre telefonul meu oţărât. Şi ce de reproşuri proaspete mi-ar ateriza în cap, de peste mări şi ţări. Şiatunci m-am resemnat să schimb formula pe care o repetasem mereu în noaptea aceea, “Ce mică e lumea”, cu una mai la îndemână şi mai aproape de adevăr: “Ce lume mică…” O lume în care, dacă spui un secret, e mai prudent să precizezi clar: “Dar să nu vorbeşti despre asta decât cu oameni pe care-i pui să promită că nu vor mai vorbi despre asta, decât cu oameni pe care-i pun să promită că nu vor mai vorbi…”