ComenteazăŞtiam că întâlnirea va avea ceva un pic scorţos, pentru că gazdele sunt genul mai constipat, aşa că m-am pregătit pentru o seară de discuţii mai mult protocolare şi de tatonări legate de un interes comun. Şi am pornit, bodogănind posibila întârziere, dar înarmată cu un zâmbet de cursă lungă, către cartierul rezidenţial în care ei locuiau.
Când am ajuns, mi-am dat seama că nu-i voi putea invita în veci în locuinţa noastră aşezată pe aleea înnoroiată din apendicele numit Popeşti-Leordeni… Vila lor elegantă avea scări de marmură şi două animale de piatră cu coame bogate (erau lei, dar nu vreau să le dau numele, ca să nu se prindă despre cine povestesc) aşezaţi de-a stânga şi de-a cealaltă parte a intrării.
Când am intrat, m-am minunat de vitralii, de gresie, de mobila din hol şi, deşi intimidată de atât lux, mi-am propus să-ncerc să mă simt bine în vizită. Dar, de îndată ce ne-au primit florile, şampania şi ne-au luat jachetele, când eu eram pe punctul să păşesc mai departe către vatra casei, stăpâna casei m-a înhăţat de mânecă şi mi-a spus, cu zâmbet strepezit: “Noi nu intrăm încălţaţi”.
Apoi ne-a explicat că, oricum, nu e frig şi au covoare peste tot, aşa că putem sta în ciorapi fără să răcim. Nu am avut de ales, i-am ascultat. Fiecare face, în casa lui, propriile reguli, dar, să recunoaştem, există reguli bune, şi reguli tâmpite. Am lipăit în ciorapii de mătase prin livingul lor somptuos, eu, o doamnă cu guler de catifea, devenită brusc cu 10 centimetri mai scundă decât aspiraţiile iniţiale, alături de bărbatul meu în costum scump, luat în barter, şi-n ciorapi care, nu ştiu cum, scoşi din pantofi, nu mai păreau aşa de asortaţi cu ambiţiile.
Am înghiţit cu noduri şi-am vorbit cu ghionturi. Toată seara m-am gândit la vecinii mei de pe stradă, cei care şi-au luat un Porsche la mâna a doua, dar nu-l scot din curte, că n-au bani de benzină. Iar foştilor mei viitori cât paci parteneri de afaceri, mi-am propus ca, la următoarea vizită, să nu le mai iau trandafiri, ci un mop înflorit. Că, zău, oamenii au ajuns în Cosmos, iar ei, înapoiaţii, te descalţă când intri în viloiul lor cu lei de piatră la intrare – na, că i-am şi deconspirat, să se-nveţe minte!