Există însă tot felul de domenii în care se pare că nu contează deloc rezultatele, pentru că acestea nu pot fi măsurate. Dacă ar fi să numărăm bisericile în care se înghesuie enoriaşii, atraşi de câte un preot bun, de-o frescă valoroasă sau de vreo moască mai sfântă – dacă ăsta o fi singularul de la “moaşte”, lucru de care mă cam îndoiesc – probabil că adunăm vreo sută, două de biserici în toată ţara.
De aici şi până la cele 18.000 care primesc bani pentru modernizare de la buget e cale lungă, atât de lungă, că în cei 25 de ani de la Revoluţie am uitat unde trebuia să ne ducă. Pe vremea comunismului ne simţeam năpăstuiţi pentru că Ceauşescu ne dărâma bisericile. Ni se părea un act de-o cruzime inimaginabilă împotriva căruia aduceam ca argument când frumuseţea artistică a lăcaşurilor de cult, când neputinţa noastră de a-l mai întâlni pe Dumnezeu fără cupolă aurită deasupra scăfârliei.
După Revoluţie însă, am avut liber la biserici după pofta fricilor noastre. “Dă-mi, Doamne, câştig la loto!”, “Apără-mă, Iisuse, de sifilis!”, “Ajută-mă, Doamne, să-i iau locul şefului!”, “Fă, în aşa fel, Mărite, să nu afle soţul că l-am înşelat!”, am tot şuşotit în faţa icoanelor, mulţumiţi că avem destule catapetesme în faţa cărora să vărsăm tomberonul cu mizerii. La un sfert de veac de la Revoluţie, ni s-a cam acrit de atâta bisericeală.
Nu mai vrem să cotizăm la catedrala neamului şi nici la construirea celei de-a opşpemiipatrusuta biserică, mai ales că am aflat că dacă bisericile se-nmulţesc în ritm vertiginos, şcolile tot scad, fiind mai puţin de-un sfert, vreo 4.700. Iar spitalele, vai de capul nostru, doar 400… Ideal ar fi să avem bani pentru toate. Şi pentru biserici, şi pentru spitale, şi pentru şcoli frumoase pentru copiii noştri. Şi pentru salariile profesorilor, şi ale medicilor, şi ale preoţilor.
Dar dacă e clar că abia ne cârpim de la o zi la alta şi alegerile noastre trebuie să fie drastice, că nu le putem face pe toate, nu e mai logic să alegem pe criterii de eficienţă şi să investim în strădania de a trăi educaţi şi sănătoşi, închinându-ne şi mai pe marginea drumului, şi mai sub cerul liber, şi doar în cele câteva biserici la care stau credincioşii la coadă şi-se-nghiontesc şi se ceartă până la icoana cu minuni? Că mare-i grădina Domnului şi-ajunge la toţi morţii, dar mic e bugetul domnului Cioloş şi n-ajunge la toţi viii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News