Editorial de Alice Năstase Buciuta | Ştiu că nu ştiu nimic…

De la frisonul metafizic al lui Socrate şi până la nelămuririle noastre contemporane nu-i decât un pas. E drept, un pas mic pentru omenire, unul mare pentru indivizii năuci ca mine.
Pentru că, de exemplu, deşi vieţuiesc tolănită (incomod) în cel de-al cincilea deceniu de viaţă, am constatat recent că nu ştiu să fac cum se cuvine acţiuni simple, pentru care nu-ţi trebuie nici multe circumvoluţiuni, nici cine ştie ce şcoală.
Un hairstylist mi-a explicat, la un eveniment monden în care se lansa o bunătate de şampon, că habar nu am să mă spăl pe cap.
Că deaia îmi stau pletele tuflite şi lipite de ţeastă, fiindcă nu ştiu cum să combin şamponul cu balsamul (un şampon pentru volum, urmat riguros de un balsam pentru sigilare şi regenerare), cum să le năclăiesc pe păr (de sus în jos, nu de jos în sus!) şi cum să şterg apoi părul cu blândeţe, de fapt, să nu-l şterg deloc, ci să-l tamponez alintat, cu mare, mare blândeţe, ca şi cum în cap n-aş avea fire amărâte de păr, ci însăşi lâna de aur pentru care au murit argonauţii în expediţii vitejeşti.
Constatarea m-a şocat pentru că, doar cu câteva săptămâni înainte, la un eveniment pentru copii, aflasem că nu ştiu nici să mă spăl pe dinţi şi nici pe mâini.
Că nu am suficientă răbdare să clăbucesc falangele şi să-ndes spuma antibacteriană între degete, aşa că graba mea nesăbuită scapă de la moarte monştrii mici şi duşmănoşi care sfârşesc prin a mă îmbolnăvi.
Că frec mâinile aşa, în dorul lelii, nu cu temeinicie, cum ar trebui, şi că lenea mea îmi periclitează sănătatea. Şi mi-am dat seama – dar nu am recunoscut în faţa copiilor mei – că nici pe dinţi nu râcâi conform normelor de rigoare, doar de la rădăcină spre vârf, şi nu de la stânga la dreapta sau viceversa, având grijă să pornesc chiar de la gingie, dar nu prea de la gingie, ca să n-o rănesc, s-o enervez şi s-o-nsângerez.
Am aflat şi că operaţiunea spălatului pe dinţi, căreia i-am dat numele de cod Fiasco, durează prea puţin pentru o doamnă respectabilă ca mine şi că ar trebui să împrumut clepsidra aia pe care o folosesc când fierb ouă.
S-o pun pe marginea chiuvetei şi s-o folosesc pentru operaţiunea în care-mi perii dinţii şi îmi fierb bărbatul care aşteaptă, jucând de pe un picior pe altul, să intre şi el la baie, în timp ce eu filosofez socratic sau, mai cinstit, curăţ dinţii şi gândesc prostii.

Urmărește-ne pe Google News