În reclame, un tânăr şi o tânără îşi aruncă unul altuia ocheade, de la un capăt la altul al oraşului, iar cei din jur, fermecaţi de schimbul lor de priviri cu subînţeles, fac în aşa fel, încât dulcele început de flirt să devină treabă serioasă şi-şi mută de pe-un scaun pe altul şezutul sprinten şi dedat la complicităţi, pentru ca tinerii cei frumoşi să-şi poată continua jocul seducţiei aşezându-se umăr lângă umăr, tâmplă lângă tâmplă şi blug lângă blug.
Tot în mijloacele de transport în comun – şi tot în reclame! – , am văzut câte o domniţă splendidă, elegantă, care îşi expune subsuoara fină şi parfumată agăţându- se graţios de o bară, iar în jurul ei toţi cad sub vraja undelor florale ale deodorantului imbatabil care nu lasă nici urme albe pe haine negre, nici mâzgăleli galbene pe haine albe şi a cărui prospeţime durează până la 48 de ore, deci şi în călătoria de a doua zi.
Numai că, în călătoriile adevărate, situaţia de pe teren – adică de pe roţi… – se prezintă cu totul altfel decât în povestea idilică de pe ecran. Călătorii băştinaşi se privesc unii pe alţii cu ochi bulbucaţi de antipatie direcţionată mai ales de sus în jos, pentru că doar cei care s-au urcat la periferie au prins loc liber, în vreme ce domnii cu reşedinţă centrală sunt surghiuniţi în poziţia bălăngănelii dintre staţii.
âAşezaţii fie stau şi gâdilă ecranul telefonului cu buricul degetului, de zici că vor neapărat să-l facă să râdă, fie citesc din cărţi entuziaste de dezvoltare personală, ridicând doar din când în când ochi goi şi searbăd-zâmbitori.
Oricum, şi dacă n-au cu ce să-şi facă de lucru, cei de pe scaune nu fixează niciodată privirea celor bipezi, ca să nu-şi strice cheful cu cine ştie ce licăr mustrător venit de la câte-o doamnă mai dolofană, mai în etate, mai gravidă sau mai cu-n copil. Iar când cineva aburcă radiusul şi cubitusul unui antebraţ păros şi ostenit către mânerul atârnat de bară, mai ales la întoarcerea de la serviciu…
Dar despre asta n-are rost să citiţi, că poate se apropie staţia la care vreţi să coborâţi ca să alergaţi repede acasă, în faţa televizorului, singurul loc în care până şi naveta zilnică a celor care nu merg la job cu maşina pare plăcută, instructivă, amorezată, parfumată…

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI