E atâta violenţă în desenele animate, încât primul impuls este să-ţi îndepărtezi odrasla pe vecie de lumea cea colorată. Cine a avut totuşi parte de miraculoasa rostogolire de destin şi a devenit părinte îşi aminteşte în mod sigur de ziua extraordinară în care copilul s-a uitat prima oară la desene.
În scurta istorie a întâmplărilor fericite şi relaxante din viata unui părinte, acea zi va rămâne înscrisă mereu cu litere mari de aur: miercurea sau joia dulce în care odrasla a stat 20 de minute în scăunel, fără să fie nevoie să-i treacă ta-su cel rupt de oboseală vreo zdrăngănea pe sub nasu-i pitic, fără să fie musai s-o ţină departe de bâzâială o mamă istovită dansând conga cu un ursuleţ de pluş în braţe.
Canalele de desene animate îţi apar atunci ca o găselniţă extraordinară, menită să te scape de concentrarea perpetuă pe care o presupune îngrijirea unui copil. Ţopăiala minunată a personajelor colorate, vocile lor mici, făcute special să ţină ciulită urechea odorului tău, ritmul alert al desenelor şi muzica voioasă atrag magnetic interesul copilului.
Iar tu, ca părinte, îţi oblojeşti posibilele nelinişti, gândindu-te că îi oferi, astfel, o formă de libertate de care tu n-ai avut parte. Pe vremuri, nu ne săturam niciodată uitându-ne la Mihaela, la Pătrăţel, la Lolek şi Bolek.
Oferta televiziunii de dinainte de Revoluţie era atât de amărâtă, încât toţi copiii crescuţi sub Ceauşescu visau să petreacă ore nesfârşite în faţa unor televizoare care să transmită numai şi numai desene.
Ei bine, copiii noştri au şansa după care noi am tânjit. Cu vârf şi îndesat! Tot copiii de care ai scăpat mai întâi 20 de minute, apoi o oră, apoi cinci, abandonându-i cu ochii pironiţi la Nickelodeon, Cartoon Network sau Disney Channel, vor fi cei care vor împrumuta expresii şi gesturi şmechereşti de la prietenele lor, personajele de pe ecran.
Dar părinţii sau bonele care simt nevoia să aibă, la rându-le, un moment de relaş nu vor vrea să ţină minte decât că s-au odihnit şi ei 10 minute.
Cum spuneam, cine n-are copii, cine n-a obosit concentrându-şi atenţia secundă de secundă asupra odraslei neastâmpărate, să arunce primul cu piatra sau să şteargă canalele de desene din geografia minunată a telecomenzii!

 
 

Urmărește-ne pe Google News