Zicala contemporană “Dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti” face ravagii de la Nistru pân la Tisa, dar şi de la Prut pân la Tamisa. Mi-am dat seama de asta urmărind emisiunea protevistă “România, te iubesc!”, în care au fost prezentate cazurile unor români de care s-ar cuveni să fim foarte mândri, chiar dacă nu am auzit de ei, dar, iacătă, la oră de maximă audienţă, când aglomeraţia popoarelor în faţa televizorelor e mai mare decât cea din maxi-taxi dimineaţa, ni se înşiră poveştile lor.
Reporterii postului au plecat la Londra să facă filmări cu o tânără dizainăriţă intitulată Lana, care a declarat printre sughiţuri de râs absolut nejustificate că, hi, hi, deoarece acum şase ani nu exista niciun creator de modă care să utilizeze vreun motiv popular, hi, hi, românesc (oare n-o s-o dea în judecată Liza Panait, Valentina Vidraşcu şi Liliana Ţuroiu, de exemplu?), şi-a asumat nobila misiune, ha, ha, de a lansa o linie de ţoale imprimate cu motivele tradiţionale ale ţării din care, hi, ho, se trage. Mai întâi, a digitalizat modelul de pe nişte covoare, apoi a dat lovitura pe piaţa europeană realizând o colecţie inspirată, hi, ha, hu, nici mai mult, nici mai puţin, decât din imaginile Cimitirului de la Săpânţa care, he, he, e o valoare inestimabilă şi toţi cetăţenii lumii ar trebui să audă de el şi să îl viziteze. Numai că reporteriţa postului, în finalul materialului, ne-a dezvăluit un mic secret: tânăra dizainăriţă care salvase moda românească de la umilinţa dezrădăcinării nu a vizitat, nici ea, Cimitirul de la Săpânţa.
Uimit că în faţa localului lui s-a oprit o fată care râde şi-o întreagă echipă de filmare, un englez de etnie incertă a ieşit şi i-a propus vedetei să-şi prezinte colecţiile şi în cârciumioara lui. Câte Like-uri are pagina ta pe Facebook?, a întrebat-o Mister Englishman pe Miss Sapantza. About 20.000, hi, hi, she said. Şi-atunci, ca o vajnică reprezentantă a generaţiei mamelor de pe FB, am verificat: avea doar 11.000. Până la sfârşitul emisiunii făcuse, hi, hi, 11.300. Următorul subiect în aceeaşi emisiune a fost legat de un tânăr stabilit tot la Londra. Conducea o mare afacere internaţională online, a cărei pagină pe Facebook deţine 1.100 de Like- uri. Îi aşteptăm săptămâna viitoare, pe cei din categoria businessurilor ocoşe, de doar 15 aprecieri, de care ar trebui să fim nespus de mândri, pentru că, până la urmă, nu cantitatea, ci calitatea primează!