Românul cu Audi suedez – obscen, victorios şi trendsetter

Admit fără rezerve că Poliţia are carenţe în instruirea legiltivă şi comportamentală a poliţistului român. Cei peste 160 000 de mii de poliţişti şi personal poliţienesc, – care mănâncă o pâine mereu albă de la stat -, sunt de trei ori mai numeroşi decât pe vremea lui Ceauşescu, atunci când miliţianul rar şi zelos era zbirul comunităţii. Pilele, relaţiile, nepotismele şi dubla măsură au subţiat uniforma lucrătorului din  structurile Poliţiei Române. Dar aici vorbim despre o cu totul altă speţă. Nesimţitul care s-a prevalat de legislaţia unei ţări civilizate – Suedia – pentru a imprima pe plăcuţele de înmatriculare a unei maşini cumpărate din munca lui de român, pentru economia suedeză, şi-a cheltuit banii pentru un mesaj obscen, direcţionat politic spre puterea politică din România, fără ca organul de poliţie autohton să ştie de unde să apuce…situaţia. Aşa, stimabilul domn şi-a asigurat un neuitat „Bine v-am găsit!”, în ţara de origine. Căinat şi văitat, precum un Mesia al politicii româneşti, domnul acesta e un cetăţean care a dat-o în bară, în concediul anual, „de acasă”. A intrat obscen în România natală, a fost luat imediat în atenţia media – e bine să vedem de unde oare a plecat iniţial informaţia de presă -, iar acum, din diverse şi stupide cauze, se întoarce chiriaş în Suedia sa. La fel de obscen, dar iertat de obscenitate, de patria mumă, care îndură de toate. Dacă ar fi avut vreo misiune, acest personaj a îndeplinit-o: a clasat întreaga Poliţie Română, condusă de şefi politruci şi încâlcită într-o legislaţie confuză.

Politica argumentului şi forţa votului – nu obscenitatea utilizată politic

Până la urmă, mesagerul obscen al opoziţiei faţă de PSD, se întoarce în ţara pe care a păcălit-o, la secţia de înmatriculare auto. Dovadă că Suedia i-a retras plăcuţele obscene. Noi rămânem să luptăm cu PSD-ul şi cu o guvernare abuzivă, aberantă. Ani la rând, politicienii au dat chix, în relaţia cu cetăţenii. Şi au fost schimbaţi. Şi au fost scoşi din sistem. Celor mai pesimişti, le anunţ orizonturi mai bune: PSD-ALDE – o coaliţie toxică pentru România -, va pocni, precum o scobitoare între dinţii unei societăţi păcălite. Protestul de pe 10 august trebuie să se distanţeze de mesajul de pe plăcuţele obscene. Din simplul motiv, că diasporenii nu vor fi iertaţi, precum românul iertat de cei cărora le-a servit „o scurtă”, din botul maşinii. Dacă zeci de mii de oameni vor striga, şi vor striga, şi vor striga: „Jos!”, abia asta se va auzi mai tare decât orice obscenitate afişată pe radiatorul maşinii. Şi va conta.

Meciul plăcuţelor, moartea poliţistului serios şi onest

Din meciul plăcuţelor obscene versus Poliţia Română a pierdut profesionalismul poliţiştilor român. Carmen Dan, autoarea morală a cererii de clasare a scandaloselor plăcuţe obscene – pe care o doare la bască de ce lasă în urma activităţii de ministru – a îngenuncheat onoarea unui poliţist, adică l-a dezbrăcat de uniformă. Când un politician dezbracă poliţia română de uniformă, legea şi ordinea internă pleacă la plimbare.


Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare „Carol I. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la „Evenimentul Zilei (1995-1998), „Privirea (1999-2000), „Oameni în top (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: „Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni (Editura Trei, 2003).


CITEȘTE ȘI:

 
 

Urmărește-ne pe Google News