Patru vicepremieri, în loc de doi – cheltuielile cu guvernul Dăncilă vor crește
Viorica Dăncilă (a se citi: ”Liviu Dragnea”) nu numai că nu a comasat ministerele, cum intenționa predecesorul său, Mihai Tudose; dimpotrivă, a umflat organigrama cabinetului, cu încă două posturi de vice-premier. Aceste poziții sunt înzestrate, prin dispoziție de premier, cu birou, secretară, asistenți, mașină și șofer. Costuri suplimentare de la buget, așadar. Cei patru vicepremieri vor ”armoniza” activitatea mai multor ministere și domenii. Un ochi vigilent în plus, conectat direct la șeful de partid, nu strică niciodată.
Funcții și oameni. Vechi și noi. Talentele lor
Cei care au respectat orbește programul de guvernare, care au rezistat presiunilor media și asaltului opoziției, rămân în cabinet: Olguța Vasilescu, Carmen Dan, Tudorel Toader, Petre Daea, Mihai Fifor, Paul Stănescu. Celor care au așteptat răbdători lângă rotativa ministerială: Ana Birchall, Eugen Teodorovici, Victor Negrescu – le-a venit rândul, din nou. Posturile de ministru alocate ALDE au revenit din nou Grațielei Gavrilescu și lui Teodor Meleșcanu, Viorel Ilie și Viorel Ștefan. ”Cultura” se duce la George Ivașcu – un excepțional actor și om -, ”Sănătatea” va fi condusă de o doamnă manager de spital de urgențe, cu o familie în grea suferință – fiu condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de droguri –, iar ”Cercetarea” a revenit rectorului Nicolae Burnete, de la Universitatea Tehnică, Cluj. Alte propuneri de ministru au avut în vedere persoane ”securizate politic”, și cu experiență în munca de minister. Pentru distragerea atenției, apare o frumusețe politică marca PSD: Ioana Bran, o sătmăreancă ”palincară”, din tată-n fiu. Ioana Bran va fi ministrul ”Tineretului și Sportului”.
Mediul de afaceri – condus de un posibil evazionist și spălător de bani?
Propunerile de miniștri Rovana Plumb și Radu Oprea – ambii cercetați penal – întrec orice limită a responsabilității, dar și a tupeului politic. Atât Dragnea, cât și Tăriceanu au apărat aceste propuneri, unul spunând că Rovana nu mai are nici o calitate procesuală, fiindcă parlamentul a scăpat-o de solicitarea DNA, iar celălalt spunând că Radu Oprea e nevinovat, până la pronunțarea eventualei vinovății. Propunerea de ministru al Mediului de Afaceri, Comerț și Anteprenoriat, făcută unui politician PSD suspectat, încă din 2016, de evaziune fiscală și spălare de bani, este o sfidare absolută. La adresa clasei politice, a oamenilor cinstiți și drepți, dar și la adresa cerințelor exprese ale președintelui Iohannis, de a nu mai fi trimise în guvern persoane cu probleme în justiție. E ca și cum ai pune ”lupul, paznic la oi”.
De ce Guvernl Dăncilă e ”penal”? ”Pentru că putem!”
O dată în plus, președintele Iohannis se confruntă cu o grupare de politicieni care nu dau doi bani pe justiție, pe morala politică (ce o fi aceea?), și care promit că nu se vor schimba. De ce? ”Pentru că putem!”, au decretat ei, prin gura lui Codrin Ștefănescu, secretar general executiv PSD.
Întrebare: va sesiza președintele țării perfecta ”compatibilitate” între funcția de ministru pentru mediul de afaceri din România, și inculpările penale ale ministeriabilului Radu Oprea, propus de PSD?
Răspuns – Da. Nu?
Citește și:
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Încă un mandat pentru Klaus Iohannis, vă rog!
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Premier de nerefuzat pentru Iohannis: un taliban PSD de Teleorman
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Dragnea – ”mână proastă”
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Tudose s-a spânzurat de limbă în steagul secuiesc
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Lepădarea de Dragnea a lui Mihai Tudose
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Ministrul-dezastru de la Interne: Carmen Dan
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Dangăt de clopot peste Ardeal – drum deschis spre referendumul autonomist maghiar
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Liviu Dragnea, de neclintit în PSD, la început de an
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Nu trageți în Donald Trump!
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Politicienii români – minim istoric de încredere, în 2018
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Ambasada din Ierusalim a lui Dragnea și Tăriceanu
- Editorial de Claudiu Săftoiu. Minciunile lui Decembrie 1989 trebuie spulberate. Cu orice preț
- Editorial de Claudiu Săftoiu. ”Cătușiada” DNA – sub asediul puterii politice, cu pretextul unei directive UE